Mommy | H.S.

36:"Parintii tai au aflat vestea?"

"A lie can travel half way around the world while the truth is putting on its shoes."

Oglinda din dressing era mai curata decat un cristal proaspat slefuit. Am privit imaginea inerta. Corpul meu nu era diferit, in special din cauza pantalonilor care aveau talie inalta; poate dezbracata s-ar fi vazut o oarecare diferenta, dar acum aratam perfect normal.

Grupa de voleia lui Collin avea meci in seara asta, iar noi am fost invitati sa facem o galerie frumoasa si eventual sa le ardem cate o palma sustinatorilor echipei adverse. Cel putin asta a fost planul lui pana a aflat ca o sa fie si Angela acolo care, sub nicio forma, nu ar permite un comportament atat de trivial din partea noastra. Asta l-a frustrat ingrozitor pe mezinul Styles si cred ca si pe mine intr-o oarecare masura.

Devenisem o persoana extrem de galanta si manierata decand l-am intalnit pe Harry si chiar daca nu pot spune ca nu eram si inainte, o parte din mine putea sa dea startul unui scandal de zile mari daca era nevoie. Eram un fel ciudat de combinatie intre eleganta si mitocanie, intre finete si vulgaritate. Oricat incercam sa ma integrez in lumea perfecta a lui Harry, intotdeauna ma voi intoarce la adevarata eu: o orfana intr-un oras strain si o casa si mai straina.

Am oftat si mi-am periat parul cu degetele. Era aproape 7 P.M. si trebuia sa ajungem o data cu antrenorul Styles pentru ca el era cel care ne strecura acolo fara bilet. Harry a spus ca nu e mare lucru si ca nu are sens sa ne imbracat la patru ace. Asa ca uite-ma aici, holbandu-ma fix in oglida, intr-o tinuta casual si poate chiar banala. Jeansii mei rupti se opreau deasupra gleznelor, in continuare fiind o pereche de coversi, iar partea de sus era acoperita de un tricou subtire, simplu si alb.

"Trebuie sa plecam acum sau fratele meu mai mic o sa ma ameninte cu desmostenirea in minutele ce urmeaza."

M-am intors spre Harry cand i-am auzit vocea si imi zambi usor apropiindu-se de mine. Era imbracat la fel de simplu ca mine, dar imaginea lui nu era nici pe departe asa banala ca a mea. Nu-mi venea sa cred cata frumusete exista in simplitatea lui. Era o frumusete inconstienta; cum poti arata intr-un asemenea fel fara ca macar sa-ti doresti asta?!

Ajunse imediat langa mine si isi lipi buzele de obrazul meu. Desi gestul lui mi se parea extrem de adorabil, ma intrista. Ma facea sa cred ca deja refuza sa ma mai sarute pe buze si asteapta sa plec o data din casa lui spunand "Tu de ce mai esti aici?". El imi sesiza imediat starea de pietrificare si se incrunta usor confuz la glacialitatea mea.

"Angela vine cu noi?"Am spus primul lucru care mi-a venit in minte. Daca nu il distrageam cumva, ar fi intrebat de ce sunt asa si nu s-ar fi oprit pana nu ar fi primit raspunsul pe care il voia, iar asta a fi putut fi scanteia care ar da startul unui conflict.

"Nu, Collin a trecut mai devreme pe la ea, au plecam impreuna." Replica el, desi vedeam pe chipul lui ca stie ce mica mea straegie de a-i ljua gandul de la o discutie infocata. Am aprobat usor si am incercat sa schitez un zambet pentru a-i dovedi ca totul este in regula. Desi totul era departe de a fi in regula. Mult prea departe...

~*~

"Credeam ca nu mai ajungeti! Ma pregateam sa-i spun mamei sa se duca dupa voi si sa va aduca de urechi aici!" Marai la noi Collin cand am parcat in fata unei sali sportive enorme. Am inceput amandoi sa radem de furia lui copilareasca si mi-am strans mai bine jacheta in jurul meu. Beverly Hills sau nu, iarna e iarna peste tot.

"Scuze, ma misc mai incet acum." Am luat vina asupra mea, cu o expresie vinovata.

Ma privi sceptic si mi-am mentinut expresie dovedindu-i ca nu glumesc. Desi intarzierea a fost cauzata de Harry care e ca un adolescent plin de hormoni si are scapari spontane.