Academia Îngerilor

Se întoarce?

Academia îngerilor se află după două uși imense, albe, a căror stralucire mă face mereu să închid ochii fiindcă e prea puternică.

  Le împing ușor și las capul în jos imediat ce intru înăuntru. Dar nu se aude nimic si îmi dau seama instantaneu că am întârziat, așa că răsuflu ușurată.

Faptul că nu e nimeni e o bucurie imensă pentru mine si îmi duc instinctiv mâna în dreptul inimii.

Ca să îmi fac curaj, privesc pereții de sticlă , în spatele cărora se pot distinge ușor câmpiile verzi, infinite și împodobite cu tot felul de plante magice.

  Așa e raiul. Aici nimic nu se termină, poți să privești oriunde, fiindcă nu vei găsi niciodată limita.

Fără sfârșit.

Imediat ce ajung în fața sălii de clasa expir silențios și, cu mâna tremurândă, bat de două ori înainte să apăs pe clanță.

—Dalinda,ai întârziat. mă înștiințează profesoara mea, iar eu mă uit stânjenită la ea.

—Îmi pare...rău.

Cuvintele ies foarte greu din gura mea și asta fiindcă îmi este teamă că o sa mă bâlbâi.
Lucru care mi se întâmplă tot mai des în ultima vreme.

—Altă dată încearcă să fi mai atentă. Acum poți lua loc.

Ignoră stângăcia mea, iar zâmbetul ei e atât de frumos încât mă trezesc și eu zambind. Imediat ce îmi dau seama ce fac, mă dezmeticesc repede și aproape fug spre locul meu din ultima bancă.

Nimeni nu schițează niciun gest, ci doar mă ignoră, cum fac de fiecare dată când "Cei Înțelepți " sunt prin preajmă.

Cele trei ore pe care le avem cu doamna Sirinda trec imediat, iar eu nu îmi amintesc nimic din ce a predat fiindcă nu am fost deloc atentă.
În tot timpul ăsta m-am holbat la aripile sale și mi-am imaginat cum ar fi fost viața mea dacă le-aș fi avut măcar pe jumătate ca ale ei.

Din cauza defectului meu, nu doar că nu am prieteni, dar nu pot nici să zbor.

  Iar aici lumea stă jos doar în sala de curs, căci în rest toți defilează pe afară, organizând întreceri în aer, răzând, pălăvrăgind și distrându-se.

Goarnele răsună de patru ori, iar când se opresc mă ridic și mă îndrept glonț spre dulapul meu, sperând să reușesc să îmi i-au cărțile fără să mă intercalez cu nimeni.

Însă, ca întotdeauna, Maruki îmi taie calea împreună cu ceilalți luminați.

(luminați* = îngeri populari)

—Unde te grăbești așa? mă întreabă și mă împunge ușor cu degetele.

Ochii mă ustură, dar mă strădui să nu dau de înțeles cât de tare mă intimidează.
Încerc să îl ocolesc, dar e prea rapid și mă izbesc imediat de pieptul lui tare.

Mă trag ca arsă înapoi și îl implor din priviri să mă lase în pace.

A doua încercare are mai mult succes ca prima și cumva, reușesc să îmi i-au manualul cu "Istoria heruvimilor " si yona.

(yona = foi albe prinse între ele printr-o pană)

Grăbesc pașii, dar câteva secunde mai târziu simt o durere ascuțită în spate.

Cineva mă trage de aripă.

Încerc să o mișc ca să o eliberez, dar strânsoarea e prea puternică, iar ea fâlfâie neajutorată.