Academia Îngerilor

1-> Carnaval

KAILAS

  Stau sprijinit de șifonier și încerc să nu izbucnesc în râs când îi văd fățuca roșie și ochii bulbucați.

Drace, tocmai am spus "fățuca"?

  Zici că mângâie nenorocita aia de perdea atunci când o atinge, apoi începe să își plimbe degetele pe tapetul negru care acoperă în întregime pereții.

  Tușesc când o văd scăpărând de uimire la vederea televizorului cu ecran plat.

Să nu-mi spui ca n-a mai văzut așa ceva până acum!

  Hmmm, mă întreb dacă știe ce e ăla un film porno.
Aș putea să o învăț...

  Scutur din cap ca să îmi alung imaginile perverse din minte și fac un pas spre ea.
Observ cum spatele i se îndreaptă și degetele încep sa îi tremure, conștientă de prezența mea.

—Deci? Ce părere ai? o întreb, înăbușindu-mi chicotitul.

—E... e foarte mare. șoptește

—Dar încă nu ți-am arătat-o, iubito. rânjesc meschin.

  Băga-mi-aș, iar am folosit apelativul ăla.
Încerc să mă abțin, dar fața ei este atât de amuzantă încât nu mă pot opri. În fine, nu prea e fața ei acum, dar...

—Iartă-mă, n-am înțeles. Ce nu mi-ai arătat?

Noooormal.

—Mă rog, nu contează. Vezi că am umplut dulapul ăla cu rahaturi de fete.

Face chestia aia cu sprâncenele, afurisita. Acum o să mă îngâne.

—Rahaturi de fete?

  Iisuse Hristoase, o să o dau cu capul de peretele ăla dacă nu încetează. Repetă orice porcărie zic și se preface că nu înțelege.

—Dalinda. mârâi

—Kailas. îmi raspunde, încruntându-se

—Stăm 6 zile aici, în ce o să te îmbraci? În rochia asta? În niciun caz! Se vede de la o poștă că nu-i de pe aici! Și când zic aici, nu mă refer la orașul ăsta. La naiba, nu mă refer nici măcar la planeta asta!

  Se îndreaptă spre dulap, înfuriată la culme, iar eu zâmbesc în barbă.

—Ce-i asta? glasul îi tremură când scoate o bucată de material roșie, din mătase.

Frate, dar repede a mai depistat-o.

—Un cadou.

Ce aș vrea să te văd îmbrăcată în cadoul ăsta.

—Dumnezeule, cine ar purta așa ceva? icnește, de-a dreptul oripilată.

—Nu-ți place? zâmbesc

—Să-mi placă? Vorbești serios? E dezgustătoare! Nu acoperă nimic! Și materialul ăsta transparent...

—Nici nu trebuie să acopere ceva. Exact ăsta-i scopul. Să nu acopere.

—Scopul hainelor este să acopere. se încruntă la mine, și de data asta nu mă mai pot abține. Izbucnesc în râs.

1 minut, 2 minute...

—Ce-i așa amuzant?!

—Fața ta! reușesc să spun, printre chicoteli.

  Mă opresc când îi văd expresia chinuită.
Ce naiba, nu știe de glumă?!