Academia Îngerilor

Din greșeală, noapte bună!

—Cine dracu se crede maimuța aia fără păr?

Îl privesc cum se vaită pentru a nu știu câta oară în ultimele cinci minute și pufnesc ușor.
Dumnezeule, dar are o mare problemă cu răbdarea, asta-i cert.

Strâng ursul uriaș în brațe și mă uit melancolică la clădirile uriașe de pe partea cealaltă, încercând să-l ignor pe morocănosul meu însoțitor.

—Nu zici nimic?! urlă

Oftez și mă întorc spre el.

—Ce vrei să zic?Au trecut cinci minute, Kailas. Vrei să zboare până aici? Nu poți aștepta?

—Ratato, de ce să așteptăm? Suntem îngeri! Ar trebui să îngenuncheze la picioarele noastre, și-

—Ratato? mă încrunt.

—Haide, nu face pe fetița rănită de băiatul rău acum. Sunt nervos.

Mă pregătesc să-i servesc un întreg discurs despre respect și despre cum m-am săturat să îi trec cu vederea limbajul, dar chiar atunci farurile unei mașini mă orbesc.

Kailas nici n-așteaptă să oprească șoferul cum trebuie, ci deschide imediat portiera, mormăind ceva doar de el înțeles.

Mă grăbesc să urc și eu, dar regret imediat ce intru înăuntru.

—KAILAS, CE FACI?!

Îl trag de braț, încercând să-i scot mâna din gâtul bietului om, dar el nici nu se clintește.

Dumnezeule!

—Dă-i drumul! Acum!

—Ascultă aici tărtăcuță! Cine te crezi tu, spermatozoid umblător, de-ți permiți să mă lași, TOCMAI PE MINE, să aștept după tine?

Răspunsurile taximetristului vin sub formă de horcăieli inteligibile și întreaga față i s-a înroșit, în timp ce degetele lui Kailas se albesc din ce în ce mai mult.

Simt că inima îmi iese din piept din cauza spaimei și capul începe să mi se învârtă.

—Ia zi, cum te simți? Îngrozit? Dar plămânii ce-ți fac? Săracii, cred ca își doresc atât de tare o gură de aer! Am dreptate?

Omul începe să tremure și să dea din picioare, încercând fără folos să scape din strânsoare.
O să-l omoare. O să-l omoare.

Ce tot faci, Dalinda?! Ești un înger! Ar trebui să aperi oamenii, nu să privești cum sunt strangulați chiar în fața ta!

—KAILAS! tip și mai tare, zgâlțâindu-l.

—Te superi? Sunt cam ocupat acum. îmi zâmbește meschin și simt cum întreaga lume mi se prăvălește la picioare.

Ce ar trebuie să fac? Ce ar trebuie să fac? Ajuta-mă, Doamne!

—E forțos rău ăsta micu al nostru, Dalinda! Cât mai rezisti meștere? 6 secunde? Ești cam umflat la față, dacă mă întrebi pe mine.

—Încetează! Îl omori!

—Nu te mai screme atât, Dalinda. Sunt ca un cronometru. Mai are 4 secunde și ceva până cedează de tot, nu-ți face griji.

Îmi înclestez pumnul și închid ochii înainte să îl lovesc.

Nu știu dacă chiar l-a durut sau e doar luat prin surprindere, dar geme și își duce mâna acolo, eliberându-l pe săracul bărbat care începe să tușească și să scoată tot felul de zgomote ciudate.

—Sunteți bine, domnule? întreb panicată

Mi-e frică să mă întorc spre Kailas.

—Tocmai mi-ai tras un pumn?! întreabă șocat