Ireversibil

15.8K 1.4K 782
                                    

  El nu a mai spus niciun cuvânt de când am plecat de acolo.

  De data asta merge înainte, cu mâinile adânc îngropate în buzunare și o respiratie ușoară, pe care însă o pot auzi.

  Îmi zumzăie în urechi, mă înfierbântă și mă îneacă în același timp.

  Îmi simt plămânii din ce în ce mai grei și capul îmi vâjâie, din dorința de a ajunge cât mai repede acasă.

  Cred în foarte multe lucruri, dar în posibilitatea ca noi doi să ne iubim, niciodată.

  El nu m-ar putea iubi pe mine! Poate ar putea trece peste handicapul meu, așa cum și eu aș putea trece peste întunericul lui... în teorie cel puțin, căci în practică e mai greu.

  Dar suntem prea diferiți.
Poate în lumea oamenilor opusele se atrag, dar aici... aici ele se distrug.

  Eu nu pot să fac rău cuiva, dar el? El m-ar rupe în două fără să clipească, la fel cum ar face-o toți.

  Apăsarea conștientizării pentru a suta oară că sunt o ființă insignifiantă, mă sufocă.

  Cu toate astea, dacă ceea ce Sarrxta a spus e adevărat... Kailas nu o să mă distrugă doar pe mine. O să distrugă întreg binele.

  Ochii mi se umplu instantaneu de lacrimi și un sughiț sugrumat îmi scapă printre buze.

  Îmi acopăr gura cu mâna, dar asta e tot ceea ce pot sa fac. Presiunea din capul pieptului e prea mare ca să mă controlez.

  Din fericire, el pare că nu a auzit nimic. Sau poate a auzit, dar nu-i pasă.

  În clipele astea, realizez cât de frumoasă era viața mea înainte.

  Îngerii luminați și Maruki poate se comportau urât cu mine, dar ei nu o făceau niciodată cu un scop precis. O făceau și atât.
Iar eu îi înțelegeam, fiindcă mintea și sufletul meu erau setate pe un singur lucru.

"Dumnezeu".

  Eram pregătită să îndur orice.
O aveam pe Helsinka.

  Da, uneori mai cedam și mă simțeam ca într-un adevărat uragan al suferințelor, dar scăpam din el, așa cum și intram.

  Dar acum? Sunt copleșită din toate părțile.
Toată monotonia mea s-a dus, iar eu nu sunt genul de înger "sălbatic", nu îmi place adrenalina și nici nu sunt adepta distracției de tipul ăsta.
Nu fac față provocărilor și nici nu am destulă ambiție și tupeu ca să reușesc ceva sau...să țin piept cuiva.

  Acum, când îi privesc spatele mare și îi ascult nimicul, chiar dacă nu îi pot vedea ochii, știu ce are în minte.

  Cât de ușor e pentru el, nu? Elimină definitiv îngerul prostuț, fără o aripă, și bum! Cei de pe partea lui câștigă, iar noi cădem.

  Mă întreb încontinuare dacă e posibil așa ceva, cum de voi fi eu vinovată de toate astea, dar nu găsesc niciun răspuns.

  Oare ce o să îmi facă? Oare o să îmi aplice tratamentul Ikayee?

(Tratament Ikayee-singura metodă prin care un înger poate fi ucis)

  Plânsul mi se accelerează din ce în ce mai mult, iar gâtul și ochii mă ustură, în încercarea mea de clacare silențioasă.

  Mi-aș dori să mă opresc măcar până ajungem acasă, dar cu cât mă gandesc mai mult, cu atât mă doare mai tare.

  Și aici nu e vorba de mine. Nu mi-e teamă pentru mine. Mi-e teamă de posibilitatea ca ceilalți să pățească ceva din vina mea, oricât de trasă de păr și fără logică pare întreaga situație.

Academia Îngerilor Where stories live. Discover now