Academia Îngerilor

Intriga.

KAILAS

Am devenit stană de piatră și am impresia că sângele din corp mi s-a transformat în țurțuri lungi de gheață.

Mă uit fugitiv la tata. Nu arată bine deloc, parcă ar fi împăiat. La naiba, cine pizda mă-sii se crede asta să apară așa aici și să ne vorbească în halul ăsta? Îi arăt eu ei...

Fac câțiva pași în față, intrând cu brio în raza ei vizuală. Se oprește din râs și își ridică privirea spre mine, analizându-mă arogantă. Trag adânc aer în piept, chinuindu-mă să îmi țin mâinile acasă. Nu o lovi. Nu o lovi. Nu-i scoate ochii. Nu o face, Kailas.

—Stai bine? zâmbesc răutăcios

Își ridică sprânceana în sus.

—Nu mă dau în vânt după pierdutul vremii pe scaun, dar să știi că sunt nemaipomenit de bine-dispusă. Tu cum o mai duci? Vrei cola? o face pe inocenta

—Dă-te, Kailas! mă împinge Lireth. Nenorocito, i se adresează pălugii, scrâșnind din dinți. Nu o să te atingi de fondul meu divin, ai înțeles? Nu-mi pasă că e ultimul lucru pe care-l fac, dar îți jur că tai în bucățele carnea aia de geizien pe care o ai pe tine!

O apuc de braț, încercând să o calmez, fiindcă ea mai are puțin și sare la bătaie, iar Joanielle râde zeflemitor, bătând ca descreierata din palme.

—Nu mă pupai tu în fund când te-am ajutat să-l recuperezi pe prețiosul ăsta de aici? Ce s-a întâmplat, Lireth? Asta-i prima noastră ceartă, cumva? gesticulează, prefăcându-se confuză. Ai uitat atât de repede că suntem surori? Nu mă răni, te rog. Sunt sensibilă în perioada asta și dacă mă doare pe mine, te doare și pe tine, oftează teatral.

Dacă mă doare pe mine te doare și pe tine? O amenință cumva?

Nu mă gândesc de două ori. Îmi înfing mâinile în gâtul ei, ridicându-o în sus. Degetele mi se albesc, în timp ce strâng din ce în ce mai tare. Aud niște exclamații șocate în spatele meu, dar nu vin de la ea.

Zâmbește. Are tupeul să zâmbească, deloc afectată, enervându-mă și mai tare.

Scuip furios, dându-i drumul. Cade pe jos, dar se ridică imediat, scuturându-și cearceaful de pe ea.

Clatină din cap, pipăindu-și ușor semnele roșii pe care i le-am lăsat.

—Vezi? Mereu am fost de părere că n-ai cum să faci bine cu forța. Ți-ai făcut-o cu mâna ta –la propriu–, minune. Eu chiar am vrut să fim prieteni, dar tu nu ești altceva decât un prost cu prea multe pretenții.

Rămân perplex. M-a făcut prost?

—Ascultă, geizienule! Spune-ne ce vrei de la noi! intervine și Saklas, înainte să apuc să-i arăt ce înseamnă cu adevărat să facă cineva experimente pe tine

Lucifer a căzut într-o stare contemplativă. Nu mai e prezent. Unde căcat i-a plecat mintea aia tocmai acum?

Joanielle își mută privirea pe șarpe.

—Huh? De la voi? Dar credeam că m-am făcut înțeleasă! Vreau să bem o cola împreună! se bosumflă, întinzând pentru a nu știu câta oară sticla aia în față

Îmi ridic piciorul, lovindu-o cu putere. Se înalță în sus, învârtindu-se, și aterizează la picioarele noastre, pocnind scurt. O storcesc sub talpă, înjurând.

—Mai lasă-ne dracului cu sticla ta! țip

Tot amuzamentul i se scurge și expresia i se înăsprește. În sfârșit! Nervii mei n-aveau farmec când rânjea fasolea. Acum pot să mi-i etalez în voie!