Academia Îngerilor

Călătorie sprâncenată

Icnesc ușor când o lumină orbitoare îmi încețoșează vederea și durează câteva secunde să îmi dau seama ce se întâmplă.

"Ochii Domnului" stau chiar în fața mea, ținând o amfinină transparentă exact in dreptul ochilor mei, care pâlpâie încontinuu.

Ochii Domnului* =Un soi de insecte, cunoscute sub denumirea umană de fluturi, dar diferiți prin prisma puterii care le curge prin aripi

Amfinină* = pânză specială  folosită pentru comunicare

Privesc cu ochii măriți cum ecranul se aprinde , iar nimicul scânteietor este înlocuit de un înger imens, care-și tine mâinile împreunate și mă privește zâmbind.
Înghit în sec și mă forțez să nu fug, deși sunt înspăimântată de persoana de pe partea cealaltă.

—Bună, draga mea. Cum mai ești?

Rămân surprinsă de întrebarea prietenească și îmi dreg glasul până sunt sigură că emoția nu o să îmi transforme vorbele într-un hârait.

—Sunt bine, mulțumesc.

—Mă bucur să aud asta. Eu sunt Hector. Am vrut să te anunț că ești așteptată de director.

Încep să tușesc ușor și mă înec cu propria salivă în timp ce îmi este servită a doua porție de șoc pe ziua de azi.

—P-poftim? Sunteți sigur?

—Desigur. răspunde acesta cu un surâs fin pe chipul perfect conturat.

—D-dar... Cum? De ce?

Simt panica alunecând prin venele mele și îmi strâng mâinile în pumni, într-o încercare eșuată de recăpătare a controlului.

Sunt rare cazurile în care învățăceii îl cunosc pe director înainte de vremea examenului decisiv.
Nu știm nimic despre acesta până atunci, înafară de faptul că Dumnzeu l-a însărcinat cu conducerea academiei de îngeri.
De ce vrea să mă vadă?

—El este singurul care îți poate spune cum și de ce , datoria mea a fost să te informez.

—D-dar e important? Am ore, nu pot să lipsesc! spun primul lucru care îmi vine în cap, deși este lipsit de sens.

—Oo, stai liniștită scumpo. Sunt sigur că Înțelepții au fost deja anuntați.

Aprob încet din cap, ca și când mi-aș confirma mie, întrebare stupidă pe care am pus-o.

1.Daca n-ar fi fost important, n-as mai fi fost chemată și 2. pot să lipsesc dacă directorul are nevoie de mine.

Însă... Eu n-am fost niciodată mai sus de clasa mea, fiindcă scările nu urcă până acolo și aripile... ei bine, să zicem că nu-mi permit.

Înainte să pot reacționa măcar, totul se închide și dispare de parcă nici n-ar fi fost real.

—Stați! Cum ajung acolo? N-am fost niciodată! Vocea mea răsună în ecou în holul pustiu și oftez puternic, realizând ca nu o să primesc niciun răspuns.

  Îmi mușc buza și mă plimb de colo colo, încercând să gândesc limpede.
Însă nu îmi vine nicio idee și sunt aproximativ 90% convinsă că ar trebui să mă duc la oră.
Având în vedere situația mea, ar trebui să înțeleagă de ce nu i-am onorat invitația, nu-i așa?