Academia Îngerilor

Oaspeți

—O să dorm în diatră.

  Vocea lui mă scoate din starea de somnolență în care căzusem și îmi dau mâinile la o parte din dreptul feței ca să-l pot vedea.
Sunt atât de epuizată și de obosită încât aș fi în stare să mă culc chiar în clipa asta și să nu mă mai trezesc până când nu se termină totul, adică până Kailas nu e înapoi acasă.

  Asta am fost și asta voi fi mereu. O lașă. Nu e în mine niciun dram de luptătoare. Eu nu fac niciodată parte din echipa care stă în fața scenei, cea care primește toate aplauzele. Sunt de fiecare dată undeva în spate, o piesă de decor insignifiantă și-atât.

—Nu, e înregulă. Poți să dormi în camera de lângă. oftez

  Cumva, faptul că o să stea în locul lui Kailas vine la pachet cu ceva care îmi roade interiorul, dar îmi mușc buza și încerc să opresc iureșul interior. M-am săturat să simt atât de multe lucruri, dar toate să fie în defavoarea mea.

Poate că asta mă face să fiu atât de slabă.

—Nu pari prea convinsă. ridică vesel dintr-o sprânceană

—Cam asta e toată bunăvoința pe care o poate arăta chipul meu în clipa asta, dar te asigur că sunt foarte sigură de locul în care vreau să îți petreci noaptea.

  Îmi aruncă o jumătate de zâmbet și se desprinde de perete, venind în fața mea.
Ridică brațul și tresar, dar mă calmez rapid când îmi dau seama că nu intenționa să mă lovească, ci doar să îmi ciufulească părul.

—Termină! chicotesc slab

Se oprește și mă privește serios.

—Știi că o să-l găsim, da?

  Cineva a deschis o prăpastie în mine și îmi strâng mâinile la piept, crezând că astfel o să opresc toate lucrurile care ies de acolo, sfâșiindu-mi interiorul.

—Mi-e atât de frică...Malach...

—Facem o echipă grozavă noi doi, deci n-am niciun dubiu că o să dăm de ascunzătoarea lui.

Echipă grozavă, da.

—Mă refeream la el, la ce îi face lui Kailas...șoptesc

  Sunt la un pas de a izbucni în plâns. Nu-mi doresc decât să fie bine. Atât.

—Alo, termină! Ce crezi că rezolvi dacă gândești așa și îți torturezi mintea cu scenarii macabre? mă apostrofează

  Nu-i mai spun nimic, așa că își continuă discursul care se vrea a fi unul motivațional. Nici toate cuvintele din lume nu pot înfiripa măcar o fărâmă de curaj în mine, fiindcă n-am avut niciodată și cu siguranță asta nu se va schimba acum, doar că el nu știe asta.

—Eu zic așa: de ce să ne fie frică și să ne temem pentru ce îi face Malach lui Kailas? Asta e nebunie curată! Hai să fim onești și să recunoaștem că de fapt ne e milă de idiotul ăla, care și-a ales cel mai prost coleg de cameră posibil. Mă rog. Celulă, gaură neagră...oriunde o sta el. Și mă bazez pe fapte concrete, că doar l-am avut atâta timp pe cap în iad! Pe Kailas,  vreau să zic. Probabil Malach își rupe părul din cap acum. Stai...are păr?

  Face ochii mari și trăsăturile i se îndulcesc din cauza curiozității pe care o afișează chipul lui în clipa asta. Chicotesc.
E ceva la Saklas care îmi face bine. Prin definiție e un trădător, dar mie îmi inspiră atât de multă încredere! Glumele lui nu mă oripilează, ba din contră.

  Nu mă vedeam spunând așa ceva despre cineva ca el, dar cred că se apropie foarte mult de ceea ce ar putea însemna la mine...primul prieten.
Sigur, asta simt eu. Nu știu dacă el e conștient de modul în care pare că ne înțelegem fără să vorbim și de cât de relaxați suntem unul în preajma celuilalt.