Academia Îngerilor

Fiu de târfă

—Cum naiba ai ajuns aici? scuipă Kailas iritat, împingându-mă în spatele său.

—Dar tu cum ai ajuns? A, stai, am uitat că te crezi superior. Ghici ce? Nu ești singurul care poate părăsi iadul.

  Privesc scena total ruptă de conversația lor, gândurile mele fiind îndreptate către persoana moartă aruncată la câțiva metri depărtare de mine.
Pentru prima dată, o furie îngrozitoare trece prin sufletul meu, făcând ravagii. Îmi simt fiecare părticică din corp pulsând.

—Ce vrei, Akarius? scrâșnește din dinți

—Scoate un pix și o foaie și apucă-te de scris, fiindcă vreau multe, îi zâmbește malițios, încântat de faptul că a reușit să-l enerveze

—Ți se pare că am timp de rahaturile tale, mucosule? Zi odată care e scopul tău, până nu îmi pierd răbdarea. Totuși, dacă mă uit în jur îmi dau seama că n-ai vrut decât să te dai în spectacol.

—Atunci ești prost. Și nu-mi vorbi de sus înaripatule, fiindcă nu-mi ești superior.

—A, nu?

—Nu.

  Îmi privesc mâinile tremurânde, încercând să înțeleg ce mi se întâmplă. Încercând să înțeleg cum pot ei să se certe, când o persoană a murit. Un om. Încercând să înțeleg cine este acest Akarius și de ce se preface Kailas atât de nonșalant și relaxat, când îi pot vedea foarte clar spatele încordat și degetele strânse în pumni.

Înainte să îmi dau seama ce fac, mă strecor pe lângă el. Acum sunt față în față cu creatura cu ochi roșii.

—Hei, tu! Cine te crezi? Cum ai putut să iei viața acestui om, de parcă i-ai fi dat-o tu? Te-ai gândit că poate are o familie acasă care îl așteaptă să se întoarcă de la muncă? Te-ai gândit că poate are un copil mic, care încă mai are nevoie de tatăl său? Tatăl său, căruia tu i-ai frânt gâtul și visurile cu un pocnet din degete? urlu, surprinzându-mă până și pe mine

—Măi, măi. Uite-o și pe așa zisa Dalinda. Îmi pare rău de circumstanțele în care ne-am cunoscut, scumpo. mă i-a el în râs

—Tu ești idioată sau te prefaci? se răstește Kailas la mine, trăgându-mă de braț.

Mă eliberez din strânsoarea sa, încruntându-mă și mai tare.

—Ușor armăsarule, că nu o mânânc. De ce o ascunzi de mine?

—Iar îți dai aere, Akarius.

—Vino, Dalinda. Noi doi d-abia am început să vorbim. rânjește spre mine, făcându-mă să mă înfior.

  Ce este până la urmă? Un demon care a posedat o biată ființă umană? Persoana căreia îi aparține corpul...mai este în viață?

—De acord, hai să vorbim despre crima ta. țip iar, neștiind precis de ce nu îmi pot regla volumul vocii

—Ea e pe bune acum? îl întreabă el pe Kailas, amuzat

—Nu, e pe rele. îi răspunde acesta zeflemitor

—Mulțumesc pentru această primire călduroasă, sunteți incredibil de drăguți amândoi.

  Încearcă să pară trist, dar trăsăturile sarcastice și pline de dispreț îl dau de gol.

—Te mai întreb o singură dată. CUM AI IEȘIT DIN IAD?

—Și eu îți mai spun o singură dată. NU EȘTI BURICUL PĂMĂNTULUI. POT FACE ORICE, KAILAS. N-AM NEVOIE DE APROBAREA TA.