Academia Îngerilor

Scopul scuză mijloacele

—Ce trebuie să fac? Sau cum trebuie să fac? Spune-mi, Kailas, fiindcă sunt foarte speriată!

Își dă capul pe spate și pare că se gândește intens la ceva, dar după minute bune în care nu spune nimic, sunt foarte tentată să cred că a adormit.

—Kailas?

—De ce anume ești speriată mai exact? spune ferm, ridicându-se brusc

Iisuse! Chiar trebuie să se miște mereu atât de repede?

—Mi-e foarte frică că o să dau greș. N-am făcut niciodată asta.

Îmi mușc obrazul pe interior, ca să îmi controlez lacrimile.

—Și? ridică dintr-o sprânceană

—Cum adică și? șoptesc confuză

—Dacă dai greș, ce? De cine te temi mai exact? Eu cred că e o piesă stricată în căpușorul ăla al tău. Ai fost învățată că dacă nu faci lucrurile corect sau dacă nu faci ceea ce ai fost dresată să faci, cineva te va pedepsi. Ei bine, Dalinda, îmi pare rău să te anunț, dar aici suntem doar noi doi, iar eu cu siguranță n-am de gând să te bat la funduleț dacă o dai în bară.

Inspir, expir.

—Dar dacă o să rămânem blocați aici?

—Hai să lăsăm asta. Acel înger nu știe cine ești sub carcasa aceasta. Dacă te prinde înainte să ieși afară, spune-mi tu...ar fi în stare să omoare o biată ființă umană?

Ceva din ochii lui îmi spune că nu e deloc înțelept să îi ofer un răspuns la această întrebare, dar o fac oricum.

—Nu, normal că nu. Noi protejăm oamenii, spre deosebire de voi, ai uitat? Însă...

—Însă ce? rostește vesel, inducându-mă în eroare

De unde entuziasmul acesta atât de brusc?

Înghit în sec și continui.

—De ce ar vrea un om cartea aceea? De unde ar ști un om de existența păzitorului ei? Fiindcă o să își dea și el seama că sunt foarte conștientă de ceea ce fac, atunci când o să o i-au la fugă.

—Lasă-l pe el să își bată capul cu asta, bine? Și, apropo. O să îți dai tu singură seama ce cauți. Nu știu să desenez și nici nu le am cu descrierile.

  Oftez și îl apuc de mâini, făcându-l să înghețe de surprindere. Contactul mă afectează și pe mine, însă îmi păstrez mintea limpede.

Sau cel puțin încerc.

—Să nu-i faci rău, Kailas, bine? El nu are nicio vină.

Îl privesc rugătoare, căutând să găsesc în întunecimea irișilor săi dovada de care am nevoie pentru a deschide portiera. Dacă un frate de al meu pățește ceva din vina mea, nu am să mi-o iert niciodată. Deja port o povară a vinovăției mult prea grea pe umerii mei. Dacă mai adaug și asta, mă tem că nu voi reuși să merg mai departe.

Îmi face cu ochiul și își retrage mâinile, trecându-și una dintre el prin păr.

—Ai cuvântul meu, iubito. Nu o să mă ating de pielea lui împuțită de înger.

—Nu vreau să fiu rea, dar asta nu mă liniștește deloc!

—Dalinda, nu prea cred că o să am timp să îi aplic tratamentul Ikayee. se răstește, scos din sărite

—Hei! Crezi că sunt idioată? El e înger galben, sunt sigură că nu o să îți fie prea greu să îl elimini, dacă vrei!

Te-am văzut făcând o mulțime de lucruri pe care în mod normal n-ar fi trebuit să le poți face, așa că nu. Nu îmi doresc să risc.