Academia Îngerilor

Porumbiță, foc și muzică

  Inspir brusc, șocată. Urechile îmi vâjâie și simt fulgere lovindu-mă din toate părțile.

  Nu sunt conștientă că plâng, până când degetul său nu îmi culege o lacrimă de pe obrazul drept.

  Închid ochii din cauza atingerii blânde și buzele mi se întredeschid ușor.

Tu ești totul.

  Mă uit la el. El se uită la mine. Ne privim amândoi și de data asta nu mai ne desparte nicio cortină. Verdele irisului său este mai calm ca niciodată, amețindu-mă cu frumusețea sa.

  Știu că nu e corect tot ce se întâmplă între noi și că mai devreme sau mai târziu o să plătesc pentru naivitatea și slăbiciunea mea, dar pentru prima dată în viață...simt că nu-mi pasă de consecințe.

  Și e cea mai superbă senzație din lume. Am impresia că pot face orice, mă simt liberă și curajoasă.

  Aproape tușesc când realizez un lucru. Kailas se simte așa mereu. El plutește în fiecare zi.

  Își lipește mâinile de capul meu și începe să îmi maseze tâmplele.

—Nu face asta. Nu te gândi.

—Nu mă gândesc. șoptesc

—S-a schimbat ceva în privirea ta, chiar acum câteva secunde. rostește meditativ

—Nu s-a schimbat nimic.

  Nu apucă să îmi răspundă, fiindcă fata se întoarce cărând cu ea o geantă uriașă.

—Deci, amorezilor...

  Trage scaunul acela ciudat în fața canapelei și îl invită pe Kailas să se așeze pe el.

—Stau bine aici. i-o trântește, deloc dornic să se miște

—Sunt convinsă, dar nu pot să lucrez așa. Vrei un tatuaj pe spate, ai uitat? îi spune

—Și vrei să mă crăcănez acolo?

—Da, și mai vreau să te dezbraci.

  Pieptul îmi tresaltă dureros. O dată. De două ori.

  Încep să tușesc când el o ascultă și își dă tricoul peste cap, aruncându-l în poala mea.

Îmi face cu ochiul și se așează acolo unde trebuie, oferindu-mi priveliștea unui spate musculos și strălucitor.

Înghit în sec.

Corect. Asta era. De asta l-a pus să se dezbrace. Pentru tatuaj.

  Știu că ce văd în fața mea e doar un ambalaj pentru Kailas, nu este el cu adevărat. Dar e frumos.

  Cea care urmează să îl deseneze fluieră admirativ.

Îmi mușc buza, o stare de neliniște făcându-și loc în interiorul meu.

Nu îmi găsesc locul, așa că mă tot foiesc.

—Amice, îți spun de pe acum. O să doară ca dracu primele secunde, fiindcă e ceva nou pentru corpul tău. Nu văd vreun alt tatuaj pe tine, asta dacă n-ai vreunele ascunse, ceea ce nu prea cred. Adică ești la primul și tu începi cu unul cât casa de mare. Deloc inteligent.

—Durerea nu e o problemă pentru mine, scumpo. o asigură pe un ton înțepător

—Ești masochist? ridică dintr-o sprânceană

  El nu-i mai răspunde, iar eu meditez în tăcere la cuvintele sale. Durerea nu e o problemă pentru mine. Ce vrea să zică cu asta?

—Numele meu e Sabrina, apropo. șuieră și scoate din geanta aceea un laptop.