Academia Îngerilor

Trăiri ce nu-mi aparțin

  Imediat ce mi-am coborât privirea, am observat o bucată de hârtie așezată neglijent peste acel scris de o caligrafie impresionantă.
Ce este asta? Un fel de instrucțiune?

• Ce se află acum în mâinile tale, nu este o carte. Cel puțin nu una obișnuită.
Este în schimb ceva strict confidențial. Îți este cunoscut termenul de "jurnal"? În paginile acestea sunt iscălite sentimentele și trăirile unei ființe foarte importante pentru mine. Nu credeam că voi fi pus în situația de a arăta cuiva intimitatea ei, dar sunt convins că vei păstra doar pentru tine cele ce vei afla încurând. Sub nicio formă nu vei destăinui cuiva că așa ceva există, fiindcă n-a sosit încă vremea. Când l-am găsit printre sângele și rămășițele de lumină lăsate în urmă de Bătălia Albastră, am dus o luptă crâncenă cu mine. Dar știu că ea a vrut să-l țin în siguranță, așa că asta am făcut.•

  Nu înteleg.  Un jurnal? Dar cum aș putea să citesc așa ceva? Nu este bine.
Dacă aș lua vreodată decizia de a-mi așeza gândurile pe hârtie, cu siguranță nu mi-aș dori să ajungă în mâinile altcuiva.

  Așez bilețelul cu grijă într-o parte și trag o gură mare de aer.
Trebuie să o fac. Trebuie să mă conving că Lucifer are într-adevăr un copil și eu m-am sărutat cu el.
Doar o pagină. Pagina asta.

/Bună, Doamne. Îți zic un secret? Zâmbesc încontinuu de o oră și îmi tremură mâinile în timp ce scriu.
Vreau să vin la tine și să îți descriu în detaliu bula de fericire din mine, pe care o simt crescând din ce în ce mai mult.
Fiorii care apar când mă gandesc la el.
Cum mă îmbujorez când mă ating acolo unde au fost mâinile lui.
Îi simt mirosul, atât de adânc împregnat în mine, încât am impresia că o să rămână mereu aici. Că e gravat cumva, știi?
Dar nu am cum să-ți vorbesc acum, nu? Lucifer e singurul care se poate apropia de tine la o distanță atat de mică.
N-am cum să-l rog să îți transmită.
Uau, chiar râd.
Am atâtea întrebări, Doamne.
Azi s-a schimbat ceva. Înăuntrul meu.
Nu pot să explic, nu pot să înteleg nici măcar eu ce mi s-a întâmplat.
Dar știu.
Nu-i frumos ce facem, cum ne furișăm, cum ne sărutăm, cum râdem, cum povestim.
Acum câteva ore, am depășit cu totul limita. N-am putut să ne mai controlăm. Am luat foc amândoi. Niciodată nu am experimentat așa ceva.
Dar nu regret nimic Doamne, m-am simțit completă.
Mă întreb dacă o să ne pedepsești.
Nu o vei face, nu-i așa? Ne iubim. Îl iubesc enorm, vibrez după cum cântă el.
Lucifer spune să nu îmi fac griji, că tu nu vei afla nimic.
Râd mereu și îi mângâi obrazul. Apoi lucrurile degenerează și uităm amândoi despre ce vorbeam.
E prostuț din partea sa să creadă asta. Eu nu o fac. Eu știu că tu știi totul. Tu ne vezi. Vezi prin noi. Vezi cum bat inimile noastre ca nebunele, una pentru alta. Și ne permiți.
Fiindca tu ești iubire, nu te vei supăra pe iubire.
De asta o să-ți spun. O să găsesc o cale. Nu mai vreau să mă ascund.
Îmi doresc doar să ne împreunăm aripile și să ne sărutăm, totul să sfârâie în jurul nostru, iar ceilalți să întrezărească dragostea ce ne leagă.
Ne-ai creat unul pentru celălat, nu?
El este jumătatea mea, cea despre care vorbește toată lumea, sunt sigură.
Știi.. îmi mișc mâna în sus și în jos și scriu toate aceste lucruri, fiindcă o părticică din mine crede că așa pot comunica cu Tine, tată.
Sunt pagini întregi aici.
Cum a început totul. Am scris orice. Despre oricine.
Îmi place să citesc apoi ce scriu. Când termin, strâng caietul la piept și stau așa, minute bune.
Uneori îl si desenez, pe el...
E atât de frumos... fără cusur. Cum ai putut crea ceva atât de mirific, Doamne?
Lumina lui e imensă. Când sunt în brațele sale, ma învăluie o căldură atât de plăcută.
Mă simt vie.
Îl urmăresc tot timpul când îi ajută pe ceilalți. Răbdător, calm, blând.
Se pricepe la toate.
Să vezi când mă trage de mână, mă învârte și îmi șoptește la ureche lucruri... dar ce lucruri, Doamne. N-am mai auzit niciodată așa ceva.
Ah, uite cum mă pierd și mă pierd iarăși în detalii.
E suficient să dai o pagină înapoi. Și alte o sută. Uneori, nu mă pot opri din scris. Pur și simplu nu vreau să se piardă lucrurile astea, amănuntele despre el pe care doar eu le văd.
Simt totul. Când e trist, supărat, fericit, îndrăgostit.
Acum ardem amândoi. Ne topim unul în brațele celuilalt.
Dar să revenim la azi. Am făcut dragoste.
Nu ne mai despărțea niciun petic de material, eram piele pe piele.
Buzele sale îmi lăsau furnicături de plăcere peste tot. La un moment dat, am simțit că mă umplu de ceva, ceva luminos care îmi tranversa interiorul cu o viteză incredibilă.
Parcă am fost purificată.
Apoi am țipat, fiindcă credeam că o să explodez. Noroc că eram super departe, ascunși, altfel cine știe ce s-ar fi întâmplat.
În clipa aia, lumina a ieșit din mine la fel de repede cum a intrat, dar a lăsat ceva acolo, știu.
Îmi pulsa corpul. Îmi tremurau degetele de la picioare. Mă simțeam atât de ușoară și fericită, încât îmi venea să plâng.
Lucifer mi-a dat părul la o parte și mi-a strigat în șoaptă numele la ureche, așa cum nu a mai făcut-o niciodată.
A tremurat sufletul în mine, Doamne.
Ne-am jurat iubire. Ne-am spus atâtea cuvinte frumoase. Ne-am promis că vom rămâne mereu unul lângă altul, că nu vom lasa nimic să ne despartă.
Cum am ajuns acasă, am deschis yona.
Dar nu mă mai simt singură, ca odinioară.
Simt că e ceva sau cineva cu mine.
Am făcut un gest inexplicabil.
Mi-am pus mâna pe burtă.
E... nu știu, un fel de instinct?
Da, sunt conștientă că e imposibil ca noi să dăm viață, îngerii sunt creați de Dumnezeu, dar oare... o iubire atât de mare nu poate lăsa nimic în urmă?
Nu o să-i spun nimic lui Lucifer, încă. Vreau să vorbesc cu tine mai întâi, Doamne. Tu ești tot și toate.
Nu va fi de acord să îți spunem, el este foarte sensibil în ultima vreme. Îi este teamă să nu mă piardă. Și mie îmi este teamă, însă știu că așa ceva nu se va întâmpla.
Dar îl voi convinge. El vrea să fiu fericită.
O să facă orice pentru mine, așa cum și eu o să fac orice  pentru el./