Academia Îngerilor

Uneori vine de unde nu te aștepți

  Când ne-am întors acasă, gura mi s-a deschis din cauza șocului pricinuit de ceea ce vedeam: locuința mea, învăluită într-un fel de glob de lumină albastră, ca și cum ar fi fost scoasă din uz în absența mea.

  N-am apucat să întreb nimic, ci doar am reușit să clipesc de câteva ori, înainte ca Înțeleptul Yumo să apară în spatele nostru. Spre ușurarea mea, atenția acestuia s-a concentrat asupra lui Kailas mai mult, iar privirea sa de gheață m-a nimicit o singură dată și asta atunci când m-a rugat scurt și lipsit de vreo emoție în glas, să „mă mai gândesc".

  Schimbul de replici dintre cei doi mi se derulează și-acum în minte, atât de autentic, încât pentru o secundă am impresia că asist din nou la scenă. Tensiunea din aer, pumnii încleștați ai lui Kailas, jumătățile de rânjet pe care le arunca din când în când, disprețul, și, de partea cealaltă, calmul impenetrabil al Înțeleptului Yumo.

„—Să fii cu el nu e o idee bună, Dalinda. Știi de ce? Pentru că nu poți avea încredere în el. Din nou: știi de ce? Pentru că familiei lui nu îi pasă de cei din afara cercului lor, iar dacă Kailas dă acum impresia că e serios, te asigur că nu e așa. Nu o să semneze niciodată Cartea aia, scutură trist din cap. Are alt plan, unul care o să te rănească foarte tare, mă tem. Și mă mai tem că sunt implicați și alți nevinovați".

  Ipocrizenia mea a lovit atunci, pentru că una e să mă gândesc eu că Kailas ascunde ceva și alta e să mi-o spună altcineva direct în față, atât de nonșalant. Vorbele sale m-au făcut să fiu furioasă, furioasă pe ușurința cu care Kailas e judecat de semenii lui și lăsat mereu în spatele unei linii invizibile, de parcă e imposibil pentru el să fie real în lumea noastră. Dar, mai presus de orice, m-a durut.

—Ah, dacă n-ar fi atât de specială, Înțelepte, după ce o semnăm, aș lua-o și ți-aș îndesa-o direct în curul ăla împuțit! Din trei pași a fost în fața sa. Te asigur că sunt foarte serios, nu că ar fi treaba ta! Și dacă poți să ne scapi de perioada de supraveghere, semnez cartea chiar acum. Asta o să te liniștească? Ha?

—Vezi? Toată agitația aceasta, cuvintele mari pe care le spui! Singur singurel te dai de gol și mă faci să fiu suspicios. Poate că nu-ți dai seama, dar te cunosc mai bine decât crezi. Și pe tine, și pe tatăl tău. Acum spune-mi: ce părere are el despre asta? Când vreodată o să își lase Lucifer fiul să se lege de un înger din Rai? De unde știu eu că nu încerci să-i atragi astfel atenția, ca să vină după tine? Amândoi știm că în primele tale zile aici o țineai una și bună cu „furia" tatălui tău, cu ceea ce o să ne facă pentru că te-am adus înapoi. Cum asta nu s-a întâmplat, ai devenit disperat și crezi că vestea va ajunge cumva la el? Ajută-mă puțin, Kailas, încerc să înțeleg cum funcționează mintea ta!

  O teorie foarte ridicolă, de vreme ce Kailas îl poate vedea oricând pe Lucifer. Dar bineînțeles că am tăcut din gură.

  Am respirat normal abia după ce a plecat Înțeleptul Yumo, la fel de brusc și silențios pe cum a apărut.Când asta s-a întâmplat, Kailas mi-a înconjurat talia cu brațul și, lipit de mine, a rostit obosit:

—Dalinda, o să mai auzi multe lucruri din astea și n-am cum să-i împiedic pe semenii tăi să arunce cu căcat în mine. Dacă ai îndoieli sau dacă simți că există șansa să regreți sau să dai înapoi, trebuie să îmi spui acum. Pentru că nu mai există cale de întors mai târziu.

   În momentul de față, totul pare o nebunie, știu.
Nu mă gândeam că o să ajungem vreodată în punctul ăsta, departe a fost de mine gândul că într-o zi, îngerul care și-a deschis aripile negre și a zburat până în clasă, va vrea să fie cu mine. Dar e mai mult de-atât, așa-i? Noi doi o să semnăm Cartea. Cu toate astea, oricât de șocantă și oarecum lipsită de logică pare întorsătura pe care a luat-o situația, undeva în adâncul meu pulsează ca ceva complet normal. Și da, a fost nevoie ca el să facă un pas, unul adevărat, nu numai porțiunile de afecțiune și de pasiune, care erau doar de moment, pentru ca eu să îmi dau seama și să accept cu toată inima că nu suntem normali și că nu am fost niciodată. Ne leagă ceva, ceva foarte puternic, iar tot ce există în mine se activează numai în prezența lui. Cândva, mi-a spus că eu sunt singurul lucru de care i-ar putea păsa vreodată, nu?
Pe moment, timpul pe care îl petrecem împreună parcă trece într-o secundă, dar dacă mă uit în urmă...simt că ne cunoaștem de când lumea. De ce? Pentru că pentru mine, Kailas e eternitate. Și până acum, trăiam momente, ne sărutam și ne vorbeam în liniște, pentru ca totul să ia sfârșit după aceea.
Făceam cu atâta nonșalanță –oarecum–, abstracție de ce s-a întâmplat și redeveneam din nou îngerul naiv și cel căzut, puși laolaltă fără acordul lor, deși în realitate abia așteptam să ne atingem din nou.