Academia Îngerilor

Primul pas spre integrare

Bun, deci capitolul o să fie editat. E haotic, la fel ca și starea mea, dar într-un fel se potrivește cu acțiunea. Cel puțin în mintea mea, așa că îmi doresc să îl înțelegeți și voi, fără să vă plângă ochii din cauza replicilor incredibil de lungi. FOARTE LUNGI. Trebuie să repar chestia asta, să mai le separ prin niște gesturi, dar acum mi-e prea somn. Și punctele de suspensie, care în mod clar o să vă deranjeze, trebuie să fie acolo. În funcție de părerea voastră, o să-l îmbunătățesc, așa că atacați-mă din toate părțile!

Eram pe cale să mă prăbușesc, dar Dashiell mi-a încolăcit talia cu brațul său, ținându-mă pe picioare. Mi-e rău. Niște fiori de gheață îmi traversează șira spinării și-mi simt pielea palidă și rece, cu toate că inima îmi bubuie în piept, aproape găurindu-mi partea din față a rochiei.

—Dalinda, calmează-te! încearcă el să mă readucă la realitate, dar vocea i se sparge în bucăți și la final dispare

Serena. Serena Moon.

Refuz să cred așa ceva. Aștept ca Helsinka să mai zică ceva, să continue, informându-mă că sufletul blocat pe cărare îi aparține unui prieten de al ei, fiindcă în niciun caz nu poate fi...moartă.

S-a sinucis?

Dar Helsinka nici nu se mai uită la mine. Mulțimea se împrăștie. Unii se duc spre Arhiva Cerească, câțiva se reîntorc la casele lor, șusotind între ei, în timp ce restul rămân pe loc, ca să digere informațiile.

—De ce nu mai spune nimeni nimic? țip, făcându-l pe Dashiell să tresară și pe alți câțiva să își întoarcă capetele șocați

Cineva să îmi zică ce s-a întâmplat!

—Numai tu puteai să te atașezi de un simplu proiect! O singură chestie aveai de făcut: să vezi de ce omul ăla se află în pragul suicidului. De ce ești așa șocată acum? Nu ți-ai dat interesul când ți-ai făcut tema, n-ai anticipat și tu că aici se va ajunge? Pe bune, Maruki, nu te mai uita așa la mine, n-o vezi cum face? Nu vrea decât să atragă atenția! se răstește Gayani, de a cărei prezență uitasem complet

Să atrag atenția? Dar eu...

Închid ochii. Am vorbit cu ea, am strâns-o în brațe, am dormit în casa ei, am crezut că o să fie fericită!Dumnezeule, merita să fie fericită!

Eu sunt de vină. Tu, Doamne, mi-ai dat șansa să ajut unul dintre copii tăi, iar eu ce am făcut? Timpul pe care puteam să-l petrec vorbind cu ea, făcând chiar mai mult de-atât, eu l-am consumat...cum? Bând alcool și fumând iarbă. La plecare, i-am ținut un mic discurs din cale afară de pueril și am fost atât de egoistă, încât m-am simțit mulțumită. Nu înțeleg ce a fost în capul meu, cum am putut să pretind că i-am fost de ajutor Serenei, când de fapt e atât de evident că am fost inutilă!

Pierdută în dezastrul din mine, n-am băgat de seamă că în fața mea avea loc o confruntare, ca să nu mai vorbesc de mâna lui Dashiell, care mă strânge din ce în ce mai tare de mijloc.

—Nu ai niciun drept să-mi vorbești așa! își îndreaptă Gayani acuzatoare degetul spre Dashiell, incredibil de furioasă și sigură pe ea, având în vedere că ochii îi sclipesc din cauza lacrimilor pe care și le înfrânează

—Gata, hai să mergem! încearcă Maruki să o facă să o lase baltă, dar nici vorbă să-l asculte

—Să-ți vorbesc cum? Așa cum i-ai vorbit tu Dalindei? Ți-am atras atenția, nimic mai mult. Nu mi se pare normal să ataci din senin îngeri care nu ți-au greșit cu nimic.

  Dashiell doar pretinde că e calm, fiindcă oricât ar încerca să își mascheze nervii și faptul că ceea ce aude îl afectează, pumnii strânși și postura rigidă îl dau de gol.