Academia Îngerilor

Geografie și schimbări

  Soarele îmi mângâie fața, lăsând o urmă caldă pe chipul meu. Deschid ochii, zâmbind brusc.

Chiar sunt acasă.

  Imediat ce gândul mă lovește, îmi amintesc de cele șase zile ale mele în care trebuie să-l fac pe Kailas să înțeleagă. Și nu doar asta, dar și să se distreze.

  Nu pot să fiu ipocrită și să mint. Lăsând la o parte problemele, chiar m-am simțit destul de bine pe Pământ.

O să fiu mai bună decât el.

  Trebuie, căci dacă pierd pariul acesta, pierd totul.

  Mă ridic, iar ochii îmi cad pe yona albastră. Înghit în sec și mă apropii de ea, sperând că totul a fost doar în imaginația mea. Dar nu. Scrisul e tot acolo, iar primul cuvânt pe care îl văd este „Dashiell".

Nu o să fie bine. Nu o să fie.

  Deschid ușa și îmi târșii picioarele până la tronă, dar nu apuc să fac nici doi pași înăuntru că mă trezesc țipând.

—Ai de...nu știi să bați?

Kailas e înăuntru. Din nou, nu are nimic pe el, iar eu stau înghețată, privindu-l. De fapt privind prin el.

Mă întorc cu viteza luminii și trântesc ușa, apoi mă preling pe ea, respirând greu.

—Te rog să mă ierți! A fost foarte necuviincios din partea mea să intru așa, doar că nu mi-a trecut prin cap că ai putea fi înăuntru! spun repede, aproape înecându-mă

Apa încă se aude curgând, dar știu că m-a auzit.

Cum am putut să fac greșeala aceasta?

Mă gândesc cum aș fi reacționat dacă el ar fi intrat peste mine și îmi vine imediat să fug înapoi în cameră și să nu mai ies de acolo.

—Normal, cum aș fi putut să fiu înăuntru, spălându-mă? se aude vocea sa de pe partea cealaltă, tenta ironică din ea înțepându-mă

Oh, Doamne.

—N-am vrut să spun că tu nu te speli sau că miroși urât! Chiar n-am-

Icnesc când ușa se deschide, împingându-mă în partea cealaltă.
Îmi scutur palmele și mă ridic.

Mă privește din prag, îmbrăcat, cu părul ud și o sprânceană ridicată.
Mă uit fascinată la aripile sale, care au aceeași culoare cu părul. Din cauza umezelii, acesta îi cade pe unul dintre ochi, făcându-l să arate cu adevărat sălbatic.

—Am prins ideea. Poftim, e rândul tău.

Își îndreaptă ambele mâini spre tronă, apoi își dă ochii peste cap și trece pe lângă mine, lăsând în urmă mirosul său.

Intru amețită, întrebându-mă dacă acest început de zi previne ceva.

*
Nu mă așteptam să mergem împreună la Academie, dar îl găsesc afară, așteptându-mă.

Mă făstăcesc emoționată când îmi zâmbește, însă reușesc să-i imit gestul.

—Îmi place rochia asta.