Academia Îngerilor

Nu există coincidențe

KAILAS

Îmi strecor mâinile în buzunarele pantalonilor și lipsa mea de chef se mărește atunci când îi întrezăresc mutra Înțeleptului în fața Academiei, exact acolo unde a zis că mă va aștepta.

Chestia e că în mod normal n-aș fi fost de acord cu rahatul ăsta. Cine naiba sunt ei să îmi interzică mie să mai comunic cu Dalinda?
Eh, nu că acum m-a acaparat cine știe ce simț al ascultării și respectului, dar...gândită la rece, situația e chiar bună pentru mine, nu? Nu mai sunt nevoit să suport alea 6 zile în care micuțul înger și-ar fi dat toată silința să mă scape de demonii mei și să mă transforme în Kailas-Soldățelul.
Sau poate cel mai mult mă deranjează faptul  că nu i-ar fi oferit niciun pic de libertate, n-ar fi lăsat-o să decidă singură ce să facă. Nimic din ce s-ar fi întâmplat n-ar fi fost alegerea ei, ea doar ar fi urmat niște instrucțiuni belite, iar chestia asta mă scoate din minți.

Și oricum...ei chiar cred că mutându-mă naiba știe unde e, va schimba ceva?

Dar acum mă îngrijorează alte lucruri.
Reacția lui Dashiell când o să îmi simtă gura frumoasă respirându-i iar în ceafă și unde mai exact au ăștia de gând să mă mute cu domiciliul.
Nu, stai...cel mai mult mă termină chestiile pe care i le-am spus lui Dashiell înainte de tentativa mea penibilă de crimă și ce are de gând mucosul să facă acum. Pentru binele lui, sper că și-a ținut pliscul în lipsa mea.
Până la urmă tot o să aflu cum să scap de el. E doar o chestiune de timp.
Și nenorocita de Gayani...ori n-a știut nimic și ea doar a repetat ce a mințit-o căcănarul pe vremea lor de puradei îndrăgostiți, ori e mai inteligentă decât a dat până acum de bănuit, iar în cazul ăsta...îi vine și ei rândul, așa că dacă ține la binele său, sper că n-a îndrăznit să mă fenteze.

—A fost un „la revedere" epuizant, nu-i așa, tinere? dă din gură, prefăcându-se că aruncă o privire la ceasul ăla pe care nu îl are

—Mda. plescăi plictisit

Îmi dau seama de intenția lui înainte ca măcar să se gândească la ea, așa că atunci când ridică brațul, îl apuc de încheietură și-i împing scârbit palma departe de mine.

—Ce crezi că faci? mârâi

Ochii săi se aprind. Nenea nu stă atât de bine la capitolul „stăpânire" pe cât dădea impresia.
Sau poate e de vină chestia aia că eu sunt fiul lui Lucifer și îmi permit să îl sfidez tocmai pe el, un stafidit împuțit. Ce să facem? Se mai întâmplă.

Mă încordez când devin conștient de vibrația ciudată care trece prin mine și înjur în barbă când îmi dau seama cine a provocat-o.
Știu ce a făcut, dar încerc totuși să îmi mișc brațele. Rahat.

—Asta voiam să fac, Kailas. mă ia în râs pe un ton superior și se apleacă, bătându-mă pe umăr

Se uită încântat la fața mea furioasă, apoi pocnește din degete și mă eliberează.

—Să nu mai faci asta niciodată, Înțelepte. îl ameninț, scos din sărite

—Să nu îmi mai dai niciodată motive, tinere.

—Nu cred că ai înțeles ce am spus. Nu mă mai atinge. scrâșnesc din dinți

—Iartă-mă. Ești prea drăguț. chicotește

—Haha. Foarte amuzant.

Devine iar serios și mă sfredelește cu privirea lui afurisită.