Înainte de „Cursa Sorilor", Proba Zero.

22.2K 1K 933
                                    

KAILAS

Mă simt al dracu de ciudat.

—Haide! spune pentru a zecea oară, dar o ignor, încercând să contemplez în tăcere la ce mi se întâmplă

Simbol afurisit!

—Kailas, trebuie să ne înscriem! se vaită, continuând să arunce priviri disperate în spate

Închid ochii și îmi ascult bătăile calme ale inimii. Pulsul meu e normal, iar asta nu-i normal.

—Nu o să participăm la cursa asta, așa că încetează. vorbesc în sfârșit

Ce mama naibii? Intenționam să spun „nu o să participăm la căcatul ăla, așa că încetează cu smiorcăitul."

Oftează enervată și mă prinde de mână, strângând cu putere. Hai că începem!

—Mereu am auzit lucruri despre „Cursa Sorilor" și mereu m-am întrebat cum ar fi să particip la ea, iar acum am ocazia să fac asta, motiv pentru care nu am de gând să o ratez, așa că tu să încetezi! îmi răspunde ofticată, iar ochii ei par și mai albaștri acum

—Atunci du-te. Te aștept aici.

Părem amândoi surprinși de cuvintele mele.

Trebuie să înțeleg cum funcționează drăcia asta, altfel o să o iau razna. Ofilita aia a spus că nu îmi umblă în minte, că pur și simplu nu o să mai pot să scot pe gură ceva „aiurea", dar până acum am spus numai chestii penibile. Și nu înțeleg de unde au venit.

—Ai uitat ce a spus Sorela? Se joacă în doi. N-am cum să fac asta dacă nu vi cu mine!

Vreau să urlu la ea, fiindcă mă calcă pe nervi, în schimb rămân înțepenit și încep să îmi trosnesc degetele, alertat. La ce mă gândeam când am acceptat tâmpenia asta? Niciodată nu iau decizii atât de proaste. Trebuie să ies de aici și să văd dacă m-a mințit sau nu. Jur că dau foc la tot locul ăsta dacă trec coloana aia și cerculețul nu se duce de unde a venit.

—Zece minute până la închiderea înscrierilor! se aude dintr-odată și îmi ridic privirea, întâlnind sursa zgomotului

Trei îngeri zboară pe sus, ținând în mâini niște megafoane. Minunat.

—Ascultă, Kailas, asta e prima mea zi și o să o petrecem participând la cursă!

Când a prins tupeul ăsta? Chiar n-are de gând să o lase baltă și i s-a blocat casetofonul, fiindcă aud aceeași casetă de o oră încoace. Ah, Kailas, zilele mele!

Nu înțeleg care-i faza. Poate să facă orice altceva, de ce naiba insistă cu asta? Nu realizează că irosește o zi pentru nimic? Să mă ducă la spovedanie, să-mi recite un Înțelept din cartea magică, să mă pună să am grijă de niște omuleți, orice e mai relevant decât asta!

—Te sfătuiesc să faci altceva, fiindcă chiar nu îți aduce puncte bonus cursa asta și e lipsită de sens. Iar eu nu vreau să particip.

—Te sfătuiesc? mă imită și începe să râdă

Îmi trec palma peste față, nevenindu-mi să cred că am spus așa ceva. Mai ales pe tonul ăla!Și râde, de parcă nu e vina ei!

—Haide, du-te și înscrie-te la cursă, nu mai pierde timpul! o grăbesc, în aceeași clipă în care îngerii de deasupra noastră anunță că au mai rămas șapte minute

Academia Îngerilor Where stories live. Discover now