Academia Îngerilor

Nu te simt

  Ochii mi se umplu instantaneu de lacrimi. Încep să respir greu și plămânii mi se strâng din cauza presiunii covărșitoare a faptului că după atâtea zile e aici, în fața mea, întreg.
Inima îmi bate din ce în ce mai tare în piept și cu toate emoțiile contradictorii care mă încearcă în acest moment, mă simt atât de ușurată, că aș putea să îmi deschid singura aripă pe care o am și să mă înalț în sus.

  Chipul lui perfect e la o distanță de doar un metru de mine și singura diferență observabilă față de acea noapte în care a dispărut o reprezintă culoarea sângerie a buzelor, de parcă și-ar fi petrecut tot timpul ăsta mușcându-le.
Își trece mâna prin părul ca abisul și se încruntă spre mine, enervat încontinuare că i-am invadat teritoriul. Nici măcar nu-mi pasă.
Tot ce îmi doresc e să îl strâng în brațe și să-i spun că îmi pare rău pentru răbuvnirea mea.

  Fata cu aripi argintii își drege glasul și deși nu-mi doresc, îmi mut privirea pe ea. Pare o războinică, așa murdară cum e, dar ochii îi strălucesc în pofida negrelii ce o acoperă în întregime.
Se uită urât la mine, deranjată de Dumnezeu știe ce. Apoi îmi zâmbește răutăcios, îl trage pe Kailas de braț și își lipește buzele de-ale lui.
Sunt prea șocată pentru a schița vreun sunet, dar continui să mă uit la imaginea atroce din fața mea, fiindcă sunt prea paralizată pentru a-mi întoarce capul.
El e luat prin surprindere la început și deși ea continuă să îi frământe buzele și să îl strângă cu delicatețe de după umeri, ochii lui încă sunt fixați pe mine. Dar apoi îi închide, răspunzându-i, iar lumea mea se dărâmă în fața sărutului lor pasional.

  Nu mai vreau să mă uit, așa că îmi întorc brusc capul, aproape rupându-mi gâtul.
Înghit în sec când întâlnesc chipul lui Lucifer.
Are buzele țuguiate și ridică sugestiv din sprâncene spre mine, zâmbind malefic.

—Plângi, păsărico? mimează din buze, astfel încât să fie sigur că doar eu aud

  Îmi strâng degetele în pumni și mă rog la Dumnezeu ca tornada din interiorul meu să se oprească. E totul bine. Kailas se sărută cu cineva, nu e ca și când are vreo obligație față de mine.
De fapt, imediat ce o să ne întoarcem în rai o să se mute, fiindcă așa a hotărât directorul.
Poate că este mai bine, oricum noi doi n-am făcut niciun progres. Ultima oară l-am dat afară.

  Cei doi se desprind însfârșit și îmi dau seama de asta pentru că le aud respirațiile greoaie.
Aș vrea să mă evapor.
Aproape strig spre Lucifer să înceteze, fiindcă continuă să își bată joc de mine din priviri, prefăcându-se că își șterge o lacrimă inexistentă.

—Dalinda, te-am întrebat ce cauți la mine în cameră. continuă discuția de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic

  Vocea lui răgușită vibrează în mine și tresar, inima sărindu-mi peste câteva bătăi.
Nu vreau să mă uit la el. Nu pot să mă uit la el.
Sunt atât de jalnică că aș putea izbucni în plâns și nici măcar nu există un motiv logic pentru care să fac asta. Eu și el n-avem nicio treabă, înfară de faptul că ar fi trebuit să-l ajut, ceea ce n-am făcut și desigur, partea în care m-a făcut să simt niște lucruri atât de intense și de greșite, totodată.

Oare cea care se ține acum de brațul lui îi este surkă?

—Era...cel mai sigur loc, mă bâlbâi. N-am vrut să vin aici, m-a adus cineva. îmi dreg glasul

—S-a înroșit toată. Pun pariu că ți-a cotrobăit prin lucruri. Unde ai lenjeria intimă, fiule? Ar trebui s-o numeri, poate și-a însușit vreo pereche ca să își amintească de tine. rânjește

  Îmi umezesc buzele cu limba și mă întorc rușinată spre Kailas, fiindcă jumătate din ce spune tatăl său e adevărat. Am făcut un lucru oribil umblându-i prin lucruri în absența sa, băgându-mi nasul în amintirile sale și în gândurile înșiruite pe acea foaie. Merit cuvintele oripilante rostite de Lucifer.