Academia Îngerilor

Ultima, dar nu cea din urmă

Alertă! Acest capitol este inadmisibil de lung, serios zic. Am vrut să mă revanșez pentru absență, așa că are vreo 6000 și ceva de cuvinte. Știu, nici mie nu îmi vine să cred. Sper totuși ca numărul de caractere să nu știrbească din calitatea conținutului. Adevărul este că nu am mai scris de mult timp și trebuie să îmi reintru în mână. Enjoy! :)

Mereu mi s-a părut bizară trezirea din somn.
Adică pentru un moment ești inconștient și apoi, în câteva secunde, revi iar la realitate.
Asta mi se întâmplă mie acum, când alunec dintr-un luminiș colorat înapoi în camera de hotel.

  Dintr-un oarecare motiv simt o gâdilitură ciudată în zona abdominală, dar mă frec la ochi, ignorându-o.

  Înghit în sec înainte de a-mi întoarce capul spre el și imediat ce dau cu ochii de chipul său, respirația mi se taie.
Doarme. Are pleoapele închise și câțiva cârlionți rebeli îi acoperă fruntea, în timp ce pieptul i se ridică în sus și în jos de fiecare dată când respiră.

  Mă holbez la buzele sale întredeschise și îmi strâng imediat fața în palme, gemând în sinea mea de frustrare.

  Pare atât de calm și de bun acum, ca și când ar fi o cu totul altă persoană...doar puțin, îmi zic, atingându-i obrazul.

—Dormi? șoptesc

Nu răspunde, așa că continui.

  Inima mi-o ia la galop când îi trasez conturul buzelor și mă tot întreb ce Dumnezeu fac, însă nu mă opresc.

De ce ai apărut în viața mea?

  Oare dacă nu primeam sarcina de a-l salva, am mai fi avut vreo legătură? Dacă acum ar fi stat în casa alteia, ar fi sărutat-o pe ea? Ar fi distrus alt înger și eu aș fi rămas la existența mea mediocră?
Aș fi rămas aceeași Dalinda și l-as fi urmărit din colțul meu retras, întrebându-mă cine e?

  Îmi înfășor pe degete o șuviță de a sa de păr, chiar în clipa în care își trece limba peste buza de sus.

—Drace, Dalinda...murmură

Ochii mi se măresc și mă dau imediat în spate, tremurând de jenă.

—Nu fugi de la locul faptei. îmi spune deschizând ochii

În ei îi dansează luminițe de amuzament, dar privirea sa e întunecată.

—Scuze, eu-

—Mă violai în timp ce dormeam. spune plat

—Poftim? icnesc

—A, nu? Atunci vrei să îmi spui ce făceai mai exact, cu mâinile peste tot pe mine? ridică dintr-o sprânceană

  Timbrul său e mult mai răgușit decât de obicei și cuvintele parcă dansează în momentul în care le rostește.

  Dar, oricât de fascinată aș fi de asta, nu pot să îmi opresc obrajii din a căpăta acea nuanță roșie care dovedește cât de stânjenită sunt în clipa asta.

Da, a fost o stupizenie, însă să spună că l-am vio...Doamne!

—Azi e ultima zi. mă anunță și se ridică din pat cu o lejeritate suprinzătoare pentru cineva care abia s-a trezit

În primă instanță nu înțeleg la ce se referă, dar apoi vorbele sale prind sens.

—Asta e ultima zi? repet încet

—Da, iubire. Dar putem să stăm mai mult, dacă dorești. ridică sugestiv din sprâncene

  Ultima zi. Trebuie să recunosc că nu am ținut deloc contul, totuși...încă nu îmi vine să cred că a trecut atât de repede.