Academia Îngerilor

" Vechi cunoștințe"

  Stau cu capul sprijinit de geamul mașinii, privind ușor melancolică lucrurile pe lângă care trecem, dar spre rușinea mea, total neatentă și detașată.

  N-am cum să mă concentrez cu adevărat când eu mă gândesc la mine. Cum... cum de singura chestie care îmi vine în minte în momentul ăsta se rezumă doar la capul meu pe pieptul lui? La mirosul său unic învăluindu-mă? La buzele sale moi lipindu-se de fruntea mea? Cum e posibil ca el să se comporte 2 minute drăguț, iar eu să uit 5 ore de împroșcat cu vorbe grele?

  N-am fost niciodată o persoană ranchiunoasă. Drept dovadă sunt discipolii, Maruki, Gayani... i-am iertat de fiecare dată. Nu cred că a existat o clipă în care să îmi fi dorit răzbunare.
Cu Kailas, e altfel... fiecare confruntare cu el mă seacă. Scurge viața din mine, îmi epuizează glandele lacrimogene, mă face să nu mai gândesc logic. Însă-

—La ce te gândești?

  Mă foiesc stânjenită, neștiind precis ce să-i spun. "A, la nimic. Doar încercam să îmi dau seama ce putere ai tu asupra mea"

—E seară?

  Nu puteam alege un lucru mai la întâmplare și mai stupid decât ăsta.
Foarte bine, Dalinda, să o ți tot așa!

—Tu ce zici, având în vedere că e întuneric afară?

—A trecut repede timpul.

—Mi s-a mai spus.

Mă întorc spre el, confuză.

—Ce ți s-a mai spus?

—Că timpul zboară repede în prezența mea. rânjește

Pufnesc amuzată și mă reîntorc la admiratul priveliștii.

  Din cauza vitezei totul e distorsionat, dar în momentul în care trecem pe lângă ea, parcă totul începe să se miște dinadins cu încetinitorul.

  Îi văd chipul îmbibat de lacrimi și ochii suferinzi, de parcă m-aș afla exact acolo, lângă ea. Aproape că-i pot auzi scâncetele.

—Kailas! Oprește mașina! strig, fiind aproape gata să deschid portiera și să sar.

  Frâna bruscă pe care o pune îmi face corpul să se aplece în față, dar din fericire mă prind la timp de marginea neagră a bordului.

—Ce e? Ce s-a întâmplat?! mă întreabă panicat

—Trebuie să cobor!

—Fir-ar să fie, Dalinda! Explică!

  Îmi anticipează mișcarea înainte să o pot duce eu la capăt și apasă butonul de blocare a ușilor.

—Deschide, Kailas!

—Nu mai face pe nebuna și zi odată ce s-a întâmplat sau ce ai văzut, înainte să pornesc mașina asta!

—Mai ți minte proiectul ăla pe care ni l-a dat Înțeleapta Sirinda?

  Ridică dintr-o sprânceană, îndemnându-mă să continui.

—Fata despre care am scris! E acolo!

  Îmi lipesc palmele de geam, uitându-mă disperată înapoi către locul unde am văzut-o.

—Iisuse, am crezut că cine știe ce porcărie s-a întâmplat! Ești serioasă, Dalinda?! mârăie

Mă întorc spre el, enervată.

—Da, Kailas! Sunt serioasă! Plânge!

—Așa, și?

  Nepăsarea sa îmi atinge coarda sensibilă, însă expir și fac tot posibilul să mă controlez.