Academia Îngerilor

Amintiri

  ATENȚIE! N-AM CORECTAT CAPITOLUL!

Sunt înapoi în fața ușii care m-a băgat încă de la început în încurcătură.
Continui să apăs pe clanță și să o forțez cu disperare, dar nu vrea nici în ruptul capului să se deschidă.

—Doamne, de ce nu merge?! suspin și o lovesc cu pumnii

Cineva își drege glasul în spatele meu, făcându-mă să încremenesc. Inima începe să îmi bată foarte tare în piept și nu îndrăznesc să mă întorc pentru a afla cine.
Lucifer? Fata aceea? S-au întors?

M-au prins.

O mână rece mă apucă de umăr, obligându-mă să mă răsucesc.

—Ce-avem noi aici?

Ochi roșii. Ochi roșii. Oh, Doamne! Ochi roșii.

—Ăă...mă bâlbâi, neștiind ce să fac

—De ce atât de mulți oaspeți nedoriți în ultima vreme? Pe unde ieșiți? pufnește

—C-cine ești?

Își dă capul pe spate și râde.

—Fac parte din Patrula Ț, scumpo. Mă asigur că viermișorii intră înapoi în cutiuțele lor. Deci? De unde ai ieșit?

Se apleacă și începe să îmi miroasă gâtul. Icnesc, dar se trage imediat înapoi și își pune mâinile de-o parte și de alta a mea, imobilizându-mă.

—Drăcia dracului! Ce ești tu? Nu ești om. spune șocat

Om?

—Eu...

Mă prinde de încheietură și mi-o duce la nivelul buzelor sale.

—Hei, ce faci?! Nu mă mușca! Hei! țip și mă zbat

—Să te mușc? Ești nebună? Încerc să îți aflu identitatea.

Inspir adânc.

—Sunt un înger. Mă numesc Dalinda. Lucifer știe că sunt aici, te rog nu îmi face rău. Vreau să intru înapoi în sala tronului, dar ușa nu se mai deschide! Ajută-mă!

Îmi dă drumul, apoi rămâne nemișcat, holbându-se la mine.

—Ai spus cumva Dalinda? Tu ești cromostatul?!

Mă încrunt, confuză.

—Ce...sunt?

Își dă mâna pe care încă o mai avea lipită de perete la o parte și scutură din cap.

—N-ai cum să intri înapoi. N-ar fi trebuit să ieși în primul rând. Ușa se deschide doar în prezența lui Lucifer sau a unuia dintre moștenitori. Nu intră cine vrea acolo, îngere.

Din nu știu ce motiv, îmi apare în minte acel simbol ciudat. Cum a fost făcut, dacă ei trei sunt singurii care pot intra în camera aia atunci când ușa este închisă? Să fi fost oare deschisă?

—Ce ar trebui să fac? Mi s-a spus să nu ies de acolo!

Ridică din umeri.

—Nici aici n-ar trebui să rămâi. Nu te-a învățat nimeni că iadul e periculos dacă îl tranversezi de una singură? Ai plecat din fața ușii ăsteia? Până unde ai ajuns?

Îmi dreg glasul.

—Puțin mai în față de nivele...zidul acela din cauciuc...

—A, deci n-ai mers mai departe. Asta e bine.

—Ce sunt nivelele acelea? șoptesc