Academia Îngerilor

Destindere

Când mă trezesc, sunt conștientă de două lucruri : mi-e foarte cald și ceva mă strivește.

Bâjbâi fără să deschid ochii și încremenesc când îmi trec degetele peste ceva moale.
Ce Dumnezeu?

Încerc să mă ridic, dar fără succes.
Mă sprijin în coate și înghit imediat în sec.

Capul lui Kailas e pe burta mea și Dumnezeu să mă ierte, dar îmi taie respirația, parcă ar avea o tonă.

Cum am ajuns în poziția asta? Zici că suntem doua frânghii încurcate între ele și am impresia că el deține avantajul aici.

Nu vreau să-l trezesc, dar trebuie să mă ridic imediat, altfel o să mor în propria transpirație.

—Kailas... Kailas!  strig ușor
Niciun răspuns. Sigur, dacă respirația nu se pune..

Măcar unul dintre noi să poată respira.

Mă foiesc vreo două minute, după care mă decid să îl mut eu însămi, cât mai silențios posibil.

Întind mâna, vrând să îi dau capul într-o parte, dar mă prinde de încheietură înainte să apuc măcar să-l ating.

Nu mă așteptam la asta, așa că icnesc speriată.

—Nu mă atinge. mormăie, încă adormit

—Da.. păi vreau să mă ridic.

—Și?

Sfinte Sisoe...

—Și... ești... nu prea pot.

—Ghinion.

Ghinion?

—Kailas!

—Voiai să îmi faci felul în timp ce dormeam, Dalinda?

—Poftim? Nu, Doamne! Încercam să te dau la o parte.

—Știu. Te avertizam însă. Să nu faci niciodată porcării d-astea cu mine, ai fi surprinsă de reflexele pe care le posed. mă amenință, deschizând un ochi.

Cum poate măcar să se gândească la așa ceva?

Expir ușurată când se ridică, dar aerul îmi rămâne în gât când dau cu ochii de el.
Își trece o mână prin cârlionți, cască și mă privește ridicând dintr-o sprânceană.

Nu știam ca oamenii pot arăta atât de bine dimineața.

Sunt stânjenită de propriile mele gânduri, dar pur și simplu nu mă pot opri. Oficial, Kailas pe jumătate adormit e preferatul meu.

—De ce te holbezi? mârâie

Mă înroșesc imediat și încerc să mă dau jos din pat, dar mă prinde de picior.

—Ce-

—De ce te holbai în felul ăla la mine,Dalinda? Arătai înfierbântată. Ce e? Te exciți dimineața, cumva?

Mă încrunt, oripilată, iar el continuă să ranjească.

—Dumnezeule, tu chiar n-ai scrupule. Dă-mi drumul.

Mă eliberez dintr-o smucitură și mă îndepărtez, înainte să mai încerce și altceva.

—Frate, dar plictisitoare mai ești, jur. se plânge
Uau... mulțumesc.

Mă decid să-l ignor și mă întorc cu spatele, dar apoi îmi amintesc că trebuie să fac neapărat un duș.

Cu Kailas pe post de pătură, sau cu Dalinda pe post de pernă pentru Kailas, pielea mea a avut de suferit.