Recenzii carti (citite 2020)

7. Extrem de tare si incredibil de aproape de Jonathan Safran Foer

Dragă cititorule,

Mă numesc Oskar şi sunt inventator, astrofizician şi fan Beatles. Am nouă ani.

Tati a murit la 11 septembrie 2001. Chiriaşul bunicii e mut şi are palmele tatuate cu DA şi NU. În camera lui tati am găsit o cheie pe care am de gând s-o încerc în toate încuietorile din New York. ªtiai că acum sunt mai mulţi oameni vii pe Pământ decât au fost vreodată? Adică, dacă ar vrea cu toţii să-l joace pe Hamlet în acelaşi timp, n-ar putea, pentru că n-ar fi destule cranii! Asta e povestea mea, pe care n-am de gând să ţi-o spun de un googolplex de ori. Ce noroc pe tine că m-ai întâlnit!

Oskar Schell este inventator, francofil, explorator, pacifist, astrofizician amator, bijutier, admirator al lui Stephen Hawking şi fan Beatles. Are nouă ani. Şi o misiune secretă: să străbată New Yorkul în căutarea încuietorii la care se potriveşte o cheie misterioasă, găsită printre lucrurile tatălui său, victimă a atentatului de la 11 septembrie. Din specia inocenţilor inspiraţi care s-au mai făcut „auziţi" în literatură de la William Faulkner la Kurt Vonnegut, Oskar filtrează lumea prin lentilele lui de copil supradotat, poate autist, poate doar dureros de precoce. Are o voce uneori exasperantă, alteori nemaipomenit de duioasă, de cele mai multe ori hipnotică – şi un umor involuntar de zile mari. Ceilalţi doi povestitori, la fel de enigmatici, sunt protagoniştii unei iubiri mutilate, puse sub semnul unei alte tragedii a lumii moderne, şi astfel ia naştere ruta narativă World Trade Center – Dresda – Hiroshima, ca o punere în abis a durerii mai multor generaţii.

Extrem de tare și incredibil de aproape este o carte pe care nu o poți încadra decât în una dintre cele două categorii: ori o iubești, ori o urăști. Nu prea cred ca există cale de mijloc.

Povestea este despre Oskar, un copil supradotat, (tind sa cred că si autist, deși nu spune clar decât de ADHD), care își pierde tatăl, (Thomas) în atacul de la 11 septembrie. Ni se aștern în față toate temerile, trăirile și emoțiile acestui copil, care încearcă din răsputeri să accepte moartea părintelui său.

În paralel, (autorul alternează capitolele), descoperim povestea vieții bunicilor lui Oskar, (mama si tatăl lui Thomas) care aduce noi piese de puzzle în această istorie de familie.

Am perceput aceasta poveste ca fiind foarte sensibil scrisă, dar de foarte multe ori a trebuit să recitesc unele pasaje, pentru că mă pierdea pe drum. Situația lui Oskar mi s-a parut foarte metaforic descrisă, practic căutarea acelui obiect ce putea fi deschis cu cheia găsită, mi s-a părut a fi mai degrabă lupta lui interioară de a se obișnui cu ideea că tatăl lui a murit, că viața își urmează cursul și că nu trebuie decât să încerce să fie fericit. Chiar dacă lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel.

Tristă povestea una peste alta. Am si lăcrimat pe alocuri. Nu știu dacă este o carte usor de digerat și nu știu nici dacă e o carte de citit de toată lumea. Te bagă într-o stare foarte ciudată, ușor confuza. Cel puțin eu asta am simțit. I-am plăcut pe Oskar, bunica si mama lui, dar n-am rezonat de fiecare dată cu trăirile lor. E o perspectivă interesantă de jelire a celor uciși în atentat, din punctul meu de vedere.

Îi dau 4 stele.

Foarte interesantă coperta. Mi se pare o alegere inspirată.