Recenzii carti (citite 2020)

66. Numele meu era Mahtob de Mahtob Mahmoody-320 pag

In 1987, Betty Mahmoody publica o carte ce avea sa devina bestseller international, Not Without My Daughter (Nu fara fiica mea), in care relata experienta terifianta traita dupa ce si-a urmat sotul iranian in tara natala a acestuia, unde a fost apoi tinuta prizoniera impreuna cu fiica sa in virsta de patru ani. In 1991, romanul a fost ecranizat, cu Sally Field si Alfred Molina in rolurile principale. Dupa aproape treizeci de ani, fiica, Mahtob Mahmoody, completeaza povestea. Numele meu este Mahtob nu e doar sirul de intimplari traite sub imperiul captivitatii si al fricii in Iran, ci si istoria urmarilor pe care aceasta experienta le-a avut. Intoarsa in America dupa ce a reusit sa evadeze impreuna cu mama sa, Mahtob traieste cu spaima de a fi rapita din nou, are cosmaruri repetate si la scoala este inscrisa sub un nume fals, amenintata in fiece clipa de umbra tatalui. Numele meu este Mahtob e povestea unei tinere puternice care, in ciuda experientelor prin care a trecut si a unei boli ce ii pune viata in pericol, reuseste sa razbata, sa gaseasca puterea de a-si ierta tatal abuziv, regasindu-si astfel pacea si bucuria de a trai.

Trebuia neapărat să citesc povestea asta si din perspectiva copilei, pentru că uneori unii oameni au tendinta să exagereze, însă de această dată am descoperit că nimic nu a fost scos din context, pentru că înafara câtorva lucruri pe care poate le-au interpretat diferit, ambele, atât mama cât și fiica au trăit lucruri îngrozitoare.

Mahtob a rămas cu sechele, psihice si fizice, pe care le-a depășit cu greu. (Ba eu tind să cred că nu le-a depășit niciodată, chiar dacă ea a zis că a făcut-o). E cumplit să te simți veșnic cu o țintă pe spate, să te muți atât de des, să o iei din nou și din nou de la capăt, să încerci să uiti și totusi să visezi în fiecare noapte... grea traumă.

Știți însă ce am obs? În cartea mamei, tatăl are pasaje întregi unde nu este arătat chiar ca un monstru, pe când în cartea fiicei, deși sunt câteva momente în care ea își amintește cu plăcere de tatăl ei-iubitor, este subliniat clar si concis faptul că toate s-au întâmplat din vina lui, că el a fost cel care a distrus familia și că pt o chestie religioasă/doctrină politică, a dat la o parte tot ceea ce era frumos în viața lui. Nici eu nu aș fi vrut să mai am vreodata de-a face cu el, așa că nu o invinovatesc pe copilă absolut deloc.

Ce sa zic, Betty și Mahtob au fost norocoase până la urmă. Au reușit să scape, să-și găsească un nou drum, dar multe nu reusesc. Asta e adevarata tragedie. Poate noi ca oameni avem ceva de învățat din asta.

Scriitura este în același ritm ca al primei cărți, dar se vede oarecare diferență de perceptie. Am citit-o la foc automat, pt că îmi doream să aflu ce s-a întâmplat cu ele și încotro li s-au îndreptat pașii.

Încă nu am văzut filmul, dar nu sunt sigură că îmi doresc să o fac. Poate cândva.

5 stele. O carte, o lecție despre renastere și regăsirea de sine...