Recenzii carti (citite 2020)

44. Razboiul nu are chip de femeie de Svetlana Alexievich

Al Doilea Război Mondial nu va ajunge niciodată să-şi dezvăluie întreaga grozăvie. În spatele faptelor de arme, al atrocităţilor şi al crimelor monstruoase comise împotriva civililor se ascunde o altă realitate. Aceea a miilor de femei sovietice trimise pe front împotriva inamicului nazist. Svetlana Aleksievici şi-a dedicat şapte ani din viaţă colectării mărturiilor unor femei care, multe dintre ele, la momentul acela erau abia ieşite din copilărie. După primele sentimente de euforie, asistăm la o schimbare radicală de ton, pe măsură ce ajungem la încercarea fatală a luptei, însoţită de partea sa de întrebări şi de suferinţă. Abandonând tăcerea în care şi-au găsit refugiul, aceste femei îndrăznesc, în sfârşit, să prezinte războiul aşa cum l-au trăit. „Svetlana Aleksievici este unul dintre cei mai valoroşi scriitori ai vremurilor noastre. Proza ei nu este feminină, ci aspră precum războiul [...], dar, prin expresivitatea ei, devine artistică, palpabilă, profund emoţionantă."

Multe cărți s-au scris despre război si probabil că multe se vor mai scrie, însă niciuna (din cele citite de mine până acum), nu mi s-a părut atât de "reală" cum a fost aceasta. Poate pentru ca în loc să se axeze pe istorie și faptele eroice, cartea asta tratează războiul din punct de vedere emoțional, și din cu totul o altă perspectivă. Cea a femeilor care au participat la război. Și nu au fost deloc puține.

Cartea este sensibilă, scrisă simplu și adună la un loc toate acele mărturii a femeilor care au participat la război. Adunate de-a lungul a multor ani, confesiunile crează un altfel de tablou al războiului. Știam în mare ce a însemnat războiul, dar niciodată nu m-am gândit la cât de greu a fost atunci dar mai ales după. Femeile povestesc cu lacrimi în ochi cat erau de naive si cum credeau cu tărie că ele pot salva țara de nemți. Aveau 14, 15, 16 ani, niciun dram de minte si totuși au luptat cot la cot cu bărbații. În paginile acestei cărți am descoperit nu decât istoria războiului, ci și ceea ce vine adiacent acestuia... iubirile pierdute, vieți irosite, sacrificiu, frici și ororile ce vin la pachet cu moartea... teama de moarte... Doamne, sunt atât de plina de recunoștință ca am avut ocazia să citesc aceste lucruri... pentru că tot ce stiam, acum este mai pregnant in mintea mea si inteleg mai bine totul. Războiul nu are chip de femeie este un jurnal de război dar spus altfel. O recomand. (Sa fiti pregătiți pentru ce veti citi, nu e ușor de suportat). 5 * fara discuții.