Recenzii carti (citite 2020)

54. Universul pe umerii tai de Jennifer Niven

Toată lumea crede că o cunoaște pe Libby Strout, fata care a fost poreclită cândva „Cea Mai Grasă Adolescentă" din America. Dar nimeni nu face efortul de a încerca să vadă dincolo de fizicul ei.

Toată lumea crede că îl cunoaște pe Jack Masselin. E fermecător și amuzant. Dar nimeni nu știe că ascunde un secret. Deviza lui este: fii cool, dar nu te apropia prea tare de cineva.

Până când Jack o întâlnește pe Libby și amândoi se trezesc antrenați într-un joc dur de liceeni, ce presupune muncă în folosul comunității și consiliere – la început sunt furioși, apoi surprinși. Fiindcă își dau seama de ceva: cu cât petrec mai mult timp împreună, cu atât se simt mai puțin singuri.

Pentru că atunci când cunoști pe cineva, și lumea ta, și lumea celuilalt se schimbă.

Universul pe umerii tăi este o poveste cu și despre adolescenți, pe care mi-aș dori să o citească toți copiii care duc lipsă de încredere în sine, care sunt diferiți (grasi, slabi, înalți, pitici, cu diferite probleme medicale etc), pentru că simt că le-ar putea schimba modul de percepere a vieții. Simt că vor înțelege că a fi diferit nu este o problemă și că uneori tocmai acest lucru poate conta. Despre asta este această poveste.

Cartea, deși poate părea usor banală, are un mesaj foarte puternic. "Ieși afară, trăiește, bucura-te, fii cea mai bună versiune a ta, fără să-ți pese de ce cred sau zic ceilalți."

Ea este grasă. A fost și mai grasă. A fost atât de grasă încât a trebuit să o scoată din casă cu macaraua.

El este popular. Suferă de o boală care îi face viața un calvar. Nu recunoaște chipurile, persoanele, nu reține trăsături. Nici măcar ale membrilor familiei.

Dramele lor sunt diferite, dar strâns legate de același lucru : acceptare.

Trebuie să învățăm să trăim cu ceea ce suntem. Trebuie să ne iubim fix așa cum suntem, sau dacă cumva nu ne place, să ne schimbăm și să devenim ceea ce dorim. Totul stă în fiecare. Trebuie doar să vrem. Trebuie să nu ne fie frică să ne ridicăm, chiar dacă nu suntem cum ar dori societatea.

Faptul că cineva nu te place, nu este despre tine... este despre acea persoană. Faptul că îți cunoști limitele nu te face vulnerabil, ci capabil să înțelegi că nimeni nu e supraom și că e în regulă să greșești sau să-ți fie teamă.

Autoarea bate mult moneda pe subiectul pierderii unui părinte și trauma creată de această situație, în viața unui copil. Mi s-a părut un pic exagerată, dar eu am perceput-o ca un om de aproape 40 de ani, la 15-16 ani mai mult ca sigur aș fi vazut-o la fel ca protagonista noastră.

Cred de asemenea că această carte e bună și pentru părinții care doresc să știe ce trăiri au adolescenții, ce gândesc, ce-i sperie și mai ales cât se străduiesc să se integreze.

Îi dau 4 stele și o recomand. Poate nu e cea mai bună scriitura, poate e cliseica, dar subiectul e bun și potrivit pentru generația asta nebună de tineri adolescenți bombardati cu informații din toate părțile.