Recenzii carti (citite 2020)

87. Pamant american de Jeanine Cummins

Lydia Quixano Perez traieste in orasul mexican Acapulco si este proprietara unei mici librarii. Are un fiu in varsta de opt ani, Luca, lumina ochilor ei, si un sot minunat, jurnalist de profesie. Si cu toate ca realitatea dura a cartelurilor incepe sa-si faca simtita prezenta, viata Lydiei este, in principiu, una destul de confortabila. Desi stie ca nu se vor vinde, Lydia aduce in librarie si o parte dintre cartile ei favorite. Iar intr-o buna zi, un barbat intra in magazin si alege cateva carti, printre care si doua dintre preferatele ei. Javier este un erudit si un barbat fermecator. Si, ceea ce Lydia nu stie, este liderul celui mai nou cartel al drogurilor din oras. Dupa ce sotul ei publica un articol in care vorbeste fara ocolisuri despre proaspatul jefe, viata intregii familii se va schimba radical. Silita sa fuga din oras in urma asasinarii sotului si a rudelor sale, Lydia calatoreste impreuna cu fiul ei cu faimosul tren La Bestia spre nord, catre Statele Unite, acolo unde Javier nu-i poate gasi.

Pamant american a fost o carte pe gustul meu, căci se stie deja ca-s fan povești despre supraviețuire. Am citit-o pe nerasuflate și nici nu știu când a trecut timpul.

Pana să citesc explicațiile de final ale autoarei, înțelesesem deja de ce a scris ea această carte. A dorit să tragă un semnal de alarmă la ceea ce se întâmplă cu un migrant, a dorit să ne facă pe toți să ne uităm la ei și să-i vedem fix ceea ce sunt, adică oameni. Prin aceasta carte, autoarea a gasit un mod de a onora sutele de mii de povești pe care s-ar putea să nu le auzim niciodată.

Cartea mi s-a parut că aduce izbitor cu Drumul spre libertate, numai că acolo mama împreună cu fiica ei, fug de regimul comunist, pe când aici, Lygia împreună cu Luca, fug de șeful unui cartel. În rest, ororile prin care trec sunt asemanatoare, chiar dacă finalul lor este diferit.

Ce nu mi-a placut?

Faptul că pământul american era privit ca un fel de taramul făgăduinței, când de fapt știm cu totii că nu este așa. Nimeni nu-și dorește emigranti in tara lui. (Sau dacă si-i dorește au interese diverse) America, deși e privită ca țara tuturor posibilitatilor, nu îmbrățișează migrantii, dar am inteles ideea... Nu e vb de America neapărat, la fel cum nu e vb de mexicani în mod expres... ci despre toți migrantii in si despre toate tarile vizate de aceștia.

Încă o chestie care nu mi-a plăcut e faptul că se folosesc o grămadă de fraze în spaniolă și nu sunt toate traduse. Pentru mine care citesc în spaniolă, nu e deranjant, dar pentru restul... bănuiesc că nu e prea simpatic.

Mi-au placut personajele.

Curajul Lydiei vine din convingerea că trebuie să supraviețuiască. Oamenii în situații limită, își găsesc forța pe care nu aveau habar că o dețin, iar Lydia a demonstrat asta cu vârf și îndesat.

Autoarea trage un semnal de alarmă spre toți oamenii dezrădăcinati, care își schimbă viata de la zi la zi si uneori, de la ora la ora doar pentru a supraviețui.

Pământ american este o poveste de viata, ce tratează un subiect greu ca intensitate si destul de important. Este o poveste scrisă bine, posibil documentata (nu-mi dau seama exact pentru ca nu cunosc foarte bine acest subiect), cu un mesaj puternic, pe care sper că-l va lua cineva in seama. Si aici nu ma refer la noi cititorii simplii, ci la acei oameni care pot face ceva cu adevarat pentru cei ca Lydia, Luca, Rebecca etc.

5 stele îi dau. Le merită!