Recenzii carti (citite 2020)

59. Poveste de iarna de Mark Helprin

Patrundeti in atmosfera saloanelor Belle Epoque, intr-un New York magic, acoperit de zapezi si batut de vanturi cumplite. Intr-o noapte de iarna, Peter Lake, un mecanic orfan, crescut in fabulosul tinut al lacurilor, patrunde in casa magnatului Penn si o descopera pe Beverly, o tanara frumoasa si mistuita de febra, privind stelele pe acoperisul inghetat. Intre cei doi se infiripa o iubire care il va purta pe Peter prin mai multe epoci si spatii in incercarea de a intoarce timpul pentru a o aduce inapoi pe iubita sa. Din calatoria lui se naste una dintre cele mai incantatoare povesti scrise in literatura americana.

Nu ştiu ce să scriu despre această carte... e catalogată ca fiind o capodoperă americană (New York-ul este descris până în cel mai mic detaliu, spunând povestea unui mare oraș, cel al tuturor posibilităților ), un elogiu adus iubirii care e capabilă să învingă orice barieră, însă pe mine nu m-a prins.

Poate descrierile atât de minuţioase m-au plictisit, poate n-am avut starea necesară pentru acest gen de poveste, sau pur şi simplu nu mi-a plăcut. N-am de ce să-mi caut scuze. Am citit-o greu şi n-am multe cuvinte de laudă la adresa ei. Cred cu tarie ca vreo 500 de pagini sunt inutile si ca povestea ar fi fost draguta fara ele... Îmi spunea o prietenă că asta e genul de carte pe care ori o iubeşti, ori o dai de pereţi, (eu fac parte din a doua categorie) şi că nu este o lectură uşoară... n-a fost... recunosc. Nu m-am conectat deloc cu ea. Multe lucruri nu s-au legat, m-au enervat... bleah, greu sa ma concentrez si acu sa scriu despre ea.

Am descoperit descrieri frumoase, personaje fantastice, călătorii în spaţiu şi timp... toate acestea având la bază această iubire pură, intensă şi magică, care poate înfrunta chiar şi moartea... dar tot n-a fost suficient.

Iubirea celor doi este magică, de-a dreptul ruptă dintr-un basm, un pic nefiresc cum s-a inchegat, dar nu judec... si prea scurtă... dacă mă întrebaţi.

Acțiunea se petrece pe două planuri, într-un New York magic al perioadei Belle Epoque și în timpurile noaste. Deşi personajele diferă şi abundă, ele sunt oarecum lipsite de identitate. Înafară de Peter şi Beverly, restul sunt în umbră şi nu aduc niciun plus de culoare poveştii, pentru ca seamana nefiresc de mult intre ele. Cred că autorul s-a focusat prea mult pe descrieri... care sunt ... să vă zic: citiţi, apoi închideţi ochii, după care vizualizaţi ce aţi citit până la cel mai mic detaliu, căci sunt perfect creionate peisajele, fenomenele naturii etc. (Nu stiu sa mai fi citit in ultima vreme vreo carte care stă atat de bine la capitolul descrieri, dar din nou nu a fost suficient).

La un moment dat eram dea dreptul bulversata pentru că nu mai înţelegeam care e legătura dintre Peter, Beverly, calul zburător, fetiţa bolnavă de cancer, lupta asta nesfârşita dintre bine şi rău, dar într-un final autorul deznoadă toate acele iţe încâlcite, aducând în faţa noastră adevărul.

În fine, recomand cartea doar acelora care iubesc basmele, poveştile, descrierile lungi şi amănunţite şi tuturor celor care îşi doresc o călătorie magică, într-o lume unde iubirea învinge orice. Un pic utopic, dar na... e basm. :) Celor mai pragmatici si mai ancorati in realitate, nu. Va va scoate din minti.

2 stele, dar nu pt că e o lectură chiar atat de îngrozitoare, ci pt că pe mine nu m-a convins. Nu mi-a placut.