46. Patriotii de Sana Krasikos

24 0 0
                                    

În momentul începerii Marii Crize din anii '30, Florence Fein părăsește Brooklynul pentru un loc de muncă la Moscova, sperând să-și găsească acolo iubirea și independența. Odată ajunsă în Rusia, ea este însă prinsă în capcana unui sistem din care nu mai poate scăpa. Mulți ani mai târziu, fiul ei, Julian, emigrează înapoi în Statele Unite, deși slujba sa în industria petrolieră îi prilejuiește vizite frecvente la Moscova. Când află că dosarul KGB al lui Florence a fost desecretizat, el pleacă într-o călătorie de afaceri pentru a descoperi adevărul despre mama sa și pentru a-l convinge pe fiul său, Lenny – care încearcă să-și facă un rost în Rusia lui Putin – să se întoarcă acasă. Ceea ce descoperă Julian este în același timp șocant și sfâșietor: o poveste nespusă despre o generație de americani abandonați de țara lor și despre două națiuni rivale care devin complice la o tragedie secretă a istoriei.

Patrioţii este o carte voluminoasă, de care m-am speriat la început, însă am citit-o destul de uşor pentru că o dată începută, n-am mai lăsat-o din mână. Cartea este împărţită în mai multe părţi care mi-au adus în prim plan destinul unei familii de-a lungul a trei generaţii. Prima poveste este cea a lui Florence, o tânără evreică care doreşte să-şi refacă viaţa departe de New York şi anume în Rusia. Mirajul unei vieţi mai bune o duce într-o tară unde descoperă treptat că tot ceea ce credea a fi un beneficiu este de fapt un sistem total greşit, unde cetăţean american fiind eşti privit tot timpul ca spion, unde raţiile, frigul şi frică continua ajung să-i conducă viaţa. Multe dintre aceste trăiri ale ei sunt privite din punctul de vedere al fiului său, adult acum, iar asta face ca lecturarea să fie destul de emoţionantă.

A doua este cea a lui Julian, fiul lui Florence, unde descoperim viaţa pe care acesta a dus-o până să se întoarcă în America şi modul în care ajunge să-şi cunoască mama cu adevărat, încercând să o înţeleagă şi poate chiar să-i ierte unele alegeri. Nu sunt sigură că a înţeles-o neapărat.

Ultima, este povestea lui Lenny, nepotul Florencei şi fiul lui Julian, acum aflat în America, dar cu o dorinţă arzătoare de a se întoarce în Rusia, neţinând cont de tot ceea ce Julian l-a învăţat şi i-a povestit încercând să-l ţină departe de tot ceea ce el însuşi trăise. Dar cum tot timpul suntem supuşi propriilor greşeli, nici Lenny nu face excepţie.

Poveştile lor sunt împletite, însă personajul cel mai pregnant şi cel mai important, din punctul meu de vedere, rămâne Florence, pentru că în jurul ei se învârt şi destinele celorlalţi.

Cartea este despre o familie şi viaţa acesteia în Rusia sovietică, dar mă întreb câte or mai fi fost? Atunci nu puteai avea încredere în nimeni şi nimic nu era ceea ce părea a fi. Mulţi au suferit pe nedrept doar pt ca cuiva i s-a părut că ai făcut sau ai zis ceva ce nu trebuia... Am trăit în comunism, ştiu ce înseamnă, chiar dacă nu eram atât de mare, îmi aduc aminte cum îmi spunea mama să nu vorbesc cu nimeni despre ce se discută în casă, despre ce mâncăm sau ce facem... aveam 7 sau 8 ani, dar asta mi-a rămas în minte chiar şi acum.

Patrioţii este o radiografie a felului în care Rusia şi-a construit imperiul şi cum mirajul comunismului a luat minţile a multor oameni ce au crezut că vor trăi îndestulător şi liniştit departe de capitalism.

Cartea te ţine cu sufletul la gură prin modul în care este scrisă... îmbinând prezentul cu trecutul, dezvoltând abuzurile şi lipsa de loialitate... dezumanizarea până la urmă.

Este o carte profund marcanta, mai ales pentru cei care au trăit în comunism şi au cât de cât habar despre ce a fost acolo.

Recomand, 5 stele

Recenzii carti (citite 2020)Where stories live. Discover now