Recenzii carti (citite 2020)

53. Aprilie in Paris de Michael Wallner

''Paris, 1943. Michael Roth are 21 de ani, este german şi atrage interesul superiorilor săi prin faptul că poate vorbi limba franceză fără absolut niciun pic de accent. Motiv pentru care este racolat să lucreze ca interpret în cadrul interogatoriilor la care sunt supuşi localnicii suspectaţi de către autorităţile naziste. Franţa este ocupată de nemţi. Roth se dovedeşte a fi un membru model al Gestapo-ului, deşi el personal nu agreează principiile regimului pe care îl reprezintă. Dar face pur şi simplu ceea ce i se cere. După programul de lucru, alege să-şi petreacă timpul liber în cu totul alt mod decât colegii săi ofiţeri, ale căror nopţi se risipesc în nightcluburi şi bordeluri. Michael îmbracă haine civile şi rătăceşte pe străzile Parisului, încercând să trăiască o viaţă normală sub o identitate total diferită: se dă drept francez, cunoaşte tot felul de oameni, se prezintă sub numele Antoine. Într-o bună zi, o cunoaşte pe Chantal, fiica unui anticar, încep să-şi petreacă serile împreună şi ajung să se îndrăgostească unul de celălalt înainte de a-şi revela fiecare adevărata identitate. Acest lucru va avea consecinţe extrem de tragice.

Scris într-un stil cinematografic, romanul Aprilie în Paris oferă o lectură irezistibilă în măsura în care dramatismul poveştii este susţinut perfect de suspans până la ultima pagină.''

Aprilie în Paris nu este o carte pe care decât o citești, este o carte pe care o trăiești. Povestea este interesantă, subiectul este captivant, iar scriitura bună. Deși cartea e încadrată la romane de dragoste, mie mi s-a părut un fel de lecție de istorie, spusă diferit.

Roth este un traducător neamț, care asistă la interogatorii și torturi. Din dorința de a-și sterge acele imagini îngrozitoare din minte, în fiecare seară dupa serviciu, își schimbă uniforma cu haine civile și iese la plimbare prin Paris. Își asumă o identitate falsă cu care se obișnuiește foarte repede. Așa ajunge el -un neamț, în plină ocupație nazistă a Parisului, să se îndrăgosteasca de o franțuzoaică.

Din acel moment lucrurile iau o turnură dificilă, pentru că își riscă serviciul și viața doar pentru a fi cu ea și a o salva din calea Gestapoului. Indiferent de lucrurile care i se întâmplă, gândul că va fi din nou cu ea, îl tine in viață. De fapt, a privit asta ca pe singurul său țel. Chiar și când se îndoia că ea ar mai fi în viață, tot avea un dram de speranță că o va revedea. Lucrul asta mi-a plăcut.

Este un personaj simplu și empatic, care transmite.

Cartea e frumoasă și fără acel final minunat la care am sperat. Este precum o rază de soare... va fi bine, chiar dacă acum nu e!

Titlul cărții este foarte interesant, vine de la o melodie pe care personajul principal o fredonează adesea, pentru că ii amintea de Chantal.

Roth si Chantal au putine momente împreună, dar parcă le simți emoțiile și trăirile în fiecare cuvânt.

Mă gândesc oare câte astfel de idile s-au născut în timpul războiului? Câți oameni n-au putut fi împreună din cauza unor lucruri absurde? Și mă întreb... câte vieti au fost irosite?

Multe... prea multe.

O carte emoționantă despre iubire, sacrificiu, putere, încredere, trădare, dar mai ales despre oameni.

4 stele. Merită să îi acordați o șansă.