The One-Night Stand

Capitolul 49 - Losing faith

Capitolul 49

"You should've known I love you
Though I'll never say it too much
Maybe you did turn to get me
Maybe I'll never know what I'd done

Now I'm lost in the distance
You look at me like a stranger
Cause how it looks right now to me
Is you're scared of the danger"

                        The Wanted - Show Me Love

 Maya P.D.V.

        Nu am inteles niciodata de ce de fiecare data cand cineva aude "trebuie sa vorbim", se asteapta la cele mai pesimiste lucruri. Din cate stiam eu, vorbitul deschide calea spre a-l intelege pe celalalt mai bine, spre a rezolva probleme acolo unde sunt. Bine, nu spun ca asta este cazul de fiecare data, dar nu strica sa fii optimist, nu? In plus, momentul asta era inevitabil.

        Banuind ca nu are de gand sa ramana la usa pe toata durata la orice ar urma, ii fac loc pe canapea, avand grija in acelasi timp sa imi aranjez cat mai mult tinuta dezordonata. Poate ca as fi preferat sa nu am o astfel de conversatie imbracata in niste pijamale cu capuri de pisici pe ea, si clar as fi preferat sa ma fi obosit sa imi descurc parul cand m-am trezit, dar e cam tarziu pentru asta acum...

        Nici nu ma clintesc cand il aud apropiindu-se sau cand canapeaua se lasa silentios sub greutatea sa. Spre deosebire de noaptea trecuta -cand mai aveam putin si imi varsam furia pe fiecare lucru care imi aparea in cale-, acum sunt suprinzator de calma. O lume intreaga a aflat cum a inceput relatia noastra si eu indraznesc sa imi pastrez cumpatul de parca nimic rau nu s-ar fi intamplat. Vreau sa cred ca este un lucru bun... panica nu duce la nimic bun, nu?

- Ce face Printul? imi dreg glasul si intreb, sprijinindu-mi nonsalant palmele pe genunchi.

      "Minunatul" meu inel iese mult prea mult in evidenta in acest mod, asa ca imi schimb repede pozitia mainilor, asezandu-le in poala. Nu ma priveste si, desi nici eu nu o fac, stiu ca ochii sai sunt atintiti undeva inainte, evitandu-ma in acelasi mod de care nici eu nu sunt mandra. Rasufla incet, abia audibil, insa vocea sa rasuna calma si ferma.

- Pisica este bine.

- L-ai hranit?

        Imi vine sa ma plesnesc de indata ce imi aud propria intrebare. Numai eu puteam sa imi aleg atat de bine momentul si subiectul conversatiei...

- Da, l-am hranit, raspunsul sau apare neintarziat, reusind sa ma surprinda si prin continut, dar si prin normalitatea tonului.

        Ideea ca a avut grija de Print ameninta sa imi aduca o umbra cat de vaga de zambet, insa aceasta piere cand imi amintesc de motivul pentru care ne aflam in situatia asta. Aprob din cap ca o apreciere fantomatica a gestului sau si revenim la tacerea de mai devreme. Tacere care nu este surprinzatoare pentru relatia noastra. Nu am avut niciodata obiceiul de a vorbi despre probleme noastre si, sa fiu sincera, nu cred ca o vom face nici acum.

- Te simti bine?

        Involuntar, sprancele mi se arcuiesc ca dovada a cat de mult m-a surprins intrebarea sa. Ma straduiesc sa il privesc cat mai subtil posibil, analizandu-i expresia cu o curiozitate adanca. Din nou, pare calm. Nimic altceva decat calm.