The One-Night Stand

Capitolul 51 - Gone

Capitolul 51

"We clawed, we chained our hearts in vain

We jumped never asking why
We kissed, I fell under your spell.
A love no one could deny

Don't you ever say I just walked away
I will always want you
I can't live a lie, running for my life
I will always want you"

                 Miley Cyrus - Wrecking Ball

Maya P.D.V.

        Daca stau sa ma gandesc la prima -si unica- aventura de-o noapte pe care am avut-o in viata mea, nu multe lucruri au reusit sa mi se amprenteze adanc in minte: depresia, cea care m-a condus in primul rand spre a face asta, alcoolul, care a jucat un rol extrem de important si, bineinteles, atractia, care a reprezentat ultimul element din ecuatie.

         Acum, daca compar acea noapte cu noaptea trecuta, lucrurile nu sunt cu mult diferite: depresia este inca prezenta, dar din cauza unui cu totul alt motiv, alcoolul nu prea isi mai are rostul -din moment ce am baut doar un pahar-, dar atractia a fost chiar mai intensa decat era atunci... probabil pentru ca de data asta exista si sentimente.

        Si totusi, dimineata asta nu putea sa nu fie incredibil de diferita de cea de atunci... Am incercat, insa nu am reusit. Oricat de mult m-as stradui sa imi iau ochii de la jumatatea de pat goala din stanga mea, privirea pare sa imi fie pentru totdeauna fixata in acel loc. Nici nu reusesc sa imi dau seama ce doare mai tare: sentimentul de deplina goliciune sau faptul ca nu as fi crezut niciodata ca ma voi afla in situatia asta.

        Cu spatele inca sprijinit de tablia patului, clipesc incet si cu retinere in timp ce imi fac curajul sa imi intind mana spre asternutul vag mototolit. Rece, pustiu şi cu parfumul său încă plutind aievea în jur. Dacă nu aş şti mai bine, aş putea crede că noaptea trecută a fost doar un vis. Dar nu a fost. Urmarea crudă şi reală zace -sau mai bine zis lipseste- chiar lângă mine.

        Inspir adânc şi mă scufund din nou cu capul pe pernă. Mă întreb dacă aşa s-au simţit toate aventurile sale când se trezeau dimineaţa. Singure, folosite, părăsite... sau poate e doar cazul meu. Camera e teribil de pustie si tacuta iar cerul Seattle-lui vesteste o ploaie inevitabila. Aparent, toata ziua mea va fi la fel de placuta. Fiecare clipa de liniste nu face nimic altceva decat sa ma sufoce cu duritatea situatiei.

        Nu este prima data cand ma trezesc singura in pat, dar este prima data cand ma raneste asta. Poate ca sunt eu teribil de paranoica, dar totul nu mai pare... la fel. Si de data asta nu mai e doar una dintre certurile noastre obisnuite. Nu, de data asta nu ma mai pot lauda cu replici inteligente si priviri incruntate, nu pot sa ma mai amuz pe ascuns de modul in care il irita incapatanarea mea... pentru ca nu mai e cazul. In momentul de fata suntem ca niste straini in propria relatie.

        Pufnesc usor si ma rasucesc cu o miscare chinuita spre fereastra. Norii continua sa se adune vehementi pe cerul diminetii, dand o alura si mai sumbra camerei si asa lipsite de lumina. Nici macar nu clipesc cand linistea este sparta de un tunet asurzitor. Sunt mai mult decat obisnuita cu asta. E ca si cum furtuna care ma tortureaza de atata timp a decis in sfarsit sa prinda contur si in realitate.