The One-Night Stand

Capitolul 61 - Our end

PLAY LA CANTEC ❤ 

Capitolul 61

"And the arms of the ocean are carrying me

And all this devotion was rushing out of me
In the crushes of heaven for a sinner like me
But the arms of the ocean delivered me

Though the pressure's hard to take
It's the only way I can escape
It seems a heavy choice to make
And now I am under all"

               Florence and The Machine - Never let me go

Maya P.D.V.

        Pufnesc silentios printre buzele tremurande si imi sterg urmele proaspete de lacrimi. Continui sa impachetez neintrerupt, refuzand sa ma las distrasa nici pentru cea mai scurta clipa. Un tunet rasuna inspaimantator de afara si degetele imi ingheata pe fermoarul gentii. Rasuflu cu greutate si imi reiau activitatea, scuturandu-mi capul intr-o negare slabita. Oare de ce trebuie sa ploua mereu la cele mai tensionate momente din viata mea?

        Batai timide in usa imi fura privirea de la cerul innorat al noptii de afara si imi dreg glasul inainte sa imi fac curajul sa raspund:

- Intra.

        Amandoua se strecoara in camera cu vagi umbre de zambete fortate, dar ar trebui sa fiu oarba sa nu le observ ingrijorarea si chiar mila din priviri. Nu spun nimic in timp ce le urmaresc pasiva cum se aseaza langa mine pe pat si nici nu protestez cand bratele subtiri si bronzate ale lui Cassey ma prind intr-o imbratisare. Ca un raspuns automat, ma alatur imbratisarii cu o slabiciune cutremuratoare. Imi simt ochii umezindu-se din nou de sub pleoapele inchise si un scancet tradator imi paraseste liber buzele.

- Esti bine? sopteste cu glas blajin, mangaindu-mi spatele cu miscari blande si lente.

        Incuviintez din cap cu o clatinare slabita, dar pana si eu sunt constienta ca sunt departe de a fi "bine". Cumva, in modul meu caracteristic, am reusit sa distrug totul in seara asta. Absolut tot ce mai ramasese in picioare dupa ultimele evenimente tulburatoare din viata mea. Cassey imi da drumul din imbratisare si, ma trezesc inghitind in sec in timp ce imi infasor bratele in jurul trupului meu, inca imbracat in rochia ridicola de seara.

        Nici macar nu m-am obosit sa ma schimb sau macar sa imi dau jos tocurile de indata ce m-am intors in camera mea de hotel. Mecanic, fara nici cea mai mica ezitare, singura mea prioritate a fost cea de a-mi face bagajele cat mai repede cu putinta. Nici nu mai e nevoie sa mentionez ca plec imediat ce rasare soarele... Noaptea asta, fie ca imi place sau nu, a reprezentat si, inca reprezinta, o concluzie finala pentru tot ce a insemnat relatia dintre mine si Christian. Ultimul punct a fost pus si nimic si niciodata nu va mai schimba asta.

- Cum a fost petrecerea? intreb, intr-o voce ragusita, pierzandu-mi privirea spre peisajul ploios de afara.

        Este aproape socant, modul in care vremea pare mereu dispusa sa se conformeze starilor mele interioare. Si totusi, ma simt de parca nici ploaia torentiala de afara nu ar avea nicio sansa in a-mi egala depresia... 

- A fost bine... nimic interesant nu s-a mai intamplat dupa ce ai plecat.

        Ezitarea din voce ii este evidenta, eliberandu-mi calea spre cele mai pesimiste presupuneri. A ramas? A plecat? A incercat sa vina dupa mine? Ar trebui sa nu ma astept la un raspuns si la ultima intrebare, pentru ca sunt capabila sa imi prezint singura realitatea cruda. Bineinteles ca nu a venit dupa mine. E vina mea. Eu am ales asta. Si, daca inainte totul era inca in ceata, dupa ultima noastra conversatie din noaptea asta, nu mai e loc de neintelegere. S-a terminat. Acum si pentru totdeauna.